Ştiri

Sursa imaginii: provincial.md

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Alegeri parlamentare 2019

12 Feb. 2019 / 18:35

PL cere repetat excluderea PSRM din cursa electorală

Partidul Liberal (PL) cere repetat excluderea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) din cursa electorală şi vor depune o nouă contestaţie în acest sens la Comisia Electorală Centrală. Liberalii au menţionat într-o conferinţă de presă că şeful statului Igor Dodon continuă să se implice în campania electorală a partidului pe care îl susţine. În replică, serviciul de presă al Preşedinţiei a menţionat că instituţia prezidenţială nu se implică în lupte politice. PSRM a comentat acuzaţiile aduse de liberali, relatează Mesager.

„Chiar şi după ce este avertizat Dodon şi respectiv PSRM, ei continuă şi de o manieră şi mai flagrantă încălcarea Codului Electoral. El pune la el pe toate sursele simbolul preşedinţiei şi anunţă ca şi cum urmează să vină ajutoare umanitare din Rusia, astea sunt ajutoare electorale”, a declarat candidatul PL, Dorin Chirtoacă.

Socialiştii au venit  cu o replică:

„Domnul Dorin Chirtoacă este un penal, condamnat pentru escrocherii şi corupţii în proporţii deosebit de mari. Eu l-aş întreba pe domnul Chirtoacă, cum de un penal, condamnat pentru crime destul de grave a primit certificatul de integritate, cum i se permite să participe în campanie electorală”, a declarat candidatul PSRM, Bogdan Ţîrdea.

Preşedinţia califică acuzaţiile drept  atacuri asupra instituţiei prezidenţiale în campania electorală. Săptămâna trecută, Comisia Electorală Centrală l-a avertizat pe şeful statului, Igor Dodon, pentru că s-a implicat în campania electorală în favoarea PSRM, la sesizarea Partidului Liberal şi a Partidului Politic „Şor”.

Comentarii