Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Electorala

13 Mar. 2020 / 18:30

Candidatul Partidului Şor pentru funcţia de deputat în circumscripţia Hânceşti, exclus din cursa electorală

Candidatul Partidului Şor pentru funcţia de deputat în circumscripţia Hânceşti, Vitalie Balinschi, a fost exclus din cursa electorală. Decizia a fost pronunţată de către Curtea Supremă de Justiţie, după ce magistraţii au admis recursul Comisiei Electorale Centrale şi au casat parţial hotărârea Curţii de Apel Chişinău, relatează Mesager.

Potrivit constatărilor CEC, Partidul Şor a folosit resurse financiare în scopuri electorale, care nu au fost incluse în rapoartele financiare, a desfăşurat agitaţie electorală înainte de a începe campania electorală şi a recurs la coruperea alegătorilor.

În cadrul unui briefing, Vitalie Balinschi a declarat că a rămas şocat de hotărârea judecătorilor şi că aceasta ar fi fost influenţată politic. 

„Anularea înregistrării, adică excluderea din cursa electorală pentru alegerile parlamentare noi din circumscripţia uninominală Hânceşti a candidatului Partidului Politic „Şor”, Vitalie Balinschi, reprezintă o încălcare grosolană a normelor democratice şi a unui proces electoral corect. Având în vedere multiplele încălcări şi abuzuri, Partidul Politic „Şor” anunţă oficial că va ataca Republica Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care s-a mai pronunţat deja pe plângeri similare, dându-le dreptate reclamanţilor”, menţionează un comunicat emis de Partidul Şor.

Comentarii