Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Electorala

23 Oct. 2020 / 18:15

Dorin Chirtoacă cere excluderea lui Igor Dodon din campania electorală, după declaraţiile de susţinere din partea ruşilor

Candidatul Blocului „UNIREA", Dorin Chirtoacă, cere excluderea lui Igor Dodon din campania electorală, după ultimele declaraţii ale preşedintelui rus, Vladimir Putin, despre Republica Moldova şi şeful statului, relatează Mesager.

Într-o postare pe Facebook, Chirtoacă a vorbit despre o prezumată ingerinţă a liderului de la Kremlin în procesul electoral de la Chişinău, în favoarea lui Igor Dodon. Ulterior, Chirtoacă a organizat o conferinţă de presă la acest subiect în incinta sediului Comisiei Electorale Centrale. Reprezentanţii autorităţii electorale l-au avertizat însă că declaraţiile politice făcute în cadrul instituţiei sunt interzise de legislaţie.

„În sediile Comisiei Electorale Centrale sunt interzise declaraţii politice, precum şi în oricare sediu a unui organ electoral. Cu privire la orice sesizare sau contestaţie, Comisia Electorală Centrală se va expune fie prin răspunsuri în scris, fie prin hotărârea adoptată în cadrul şedinţei”, a declarat Maxim Lebedinschi, secretarul CEC.

Solicitat de Moldova 1 pentru un comentariu, purtătorul de cuvânt al candidatului independent, Igor Dodon, Ludmila Muntean, a declarat că declaraţiile lui Dorin Chirtoacă reprezintă acuzaţii fără fond şi „ asemenea subiecte nu au nicio tangenţă cu activitatea şefului statului sau a Preşedinţiei”.

Comentarii