Ştiri

Sursa imaginii: adevarul.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Electorala

30 Oct. 2020 / 18:00

Dorin Chirtoacă: În campanie am demonstrat cum unirea poate fi realizată

Susţine că a reuşit să transmită mesajul său alegătorilor prin intermediul mass-media şi în regim online - este vorba de candidatul la funcţia de preşedinte din partea Mişcării Politice „Unirea”, Dorin Chirtoacă, care astăzi a prezentat bilanţul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, relatează Mesager.

Politicianul a mai menţionat că a încercat să organizeze cât mai puţine întruniri electorale pentru a evita răspândirea infecţiei pandemice. Dorin Chirtoacă spune că a avut şi multe obstacole, precum neînregistrarea sa în cursa electorală, însă în pofida acestui fapt a reuşit să promoveze unirea.

„În această campanie electorală noi am făcut două lucruri, şi anume, am mers şi am promovat unirea, am demonstrat cum unirea poate fi realizată, am arătat pentru prima dată mecanismul şi costurile de realizare a unirii, am prezentat avantajele unirii, am fost la faţa locului în punctele simbolice care arată ce trebuie să facem”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Comentarii