Ştiri

Sursa imaginii: zdg.md

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Electorala

23 Oct. 2020 / 17:00

Tudor Deliu promite să micşoreze vârsta de pensionare pentru femei

Susţine că este singurul candidat înscris în cursa electorală, promisiunile căruia se încadrează în competenţele constituţionale ale preşedintelui. În cadrul dezbaterilor electorale de la Moldova 1, candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu, a declarat că este sigur că va reuşi să promoveze în Parlament iniţiativele sale legislative. Potrivit concurentului electoral, primele sale proiecte vor viza modificarea articolului 13 din Constituţie privind limba de stat şi a Codului electoral astfel încât Parlamentul să fie constituit inclusiv din reprezentanţi din diaspora, dar şi micşorarea vârstei de pensionare pentru femei, relatează Mesager.

„Vreau să revin la proiectul meu de suflet şi să iniţiez modificarea din nou a articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova şi revenirea la adevărul istoric că limba pe care o vorbim este limba română. O iniţiativă a mea pe care o voi promova este aceea de a implica nemijlocit diaspora în procesele politice din Republica Moldova”, a declarat Tudor Deliu.

Comentarii