Ştiri

Sursa imaginii: afisha.md

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Cultură

04 Feb. 2020 / 20:01

Cetatea Tighina va fi reconstruită cu sprijinul Uniunii Europene

Cetatea Bender are nevoie de intervenţii urgente pentru a fi conservată. Este concluzia expertizei tehnice, realizată de o companie italiană. Potrivit experţilor, printre cele mai serioase probleme ale fortăreţei se numără golurile din ziduri, rămase după descompunerea unor bârne de lemn, temelia şubredă a bastionului şi starea degradată a unuia dintre turnuri, relatează Mesager.

„Tehnologia otomanilor de a construi ziduri se baza ca între blocurile de beton să fie mai multe bârne de lemn. Asta oferea mai multă rezistenţă. În timp, aceste bârne au fost distruse de umezeală şi acum zidurile sunt foarte fragile, au apărut fisuri în diverse locuri. Acum cetatea reprezintă un pericol pentru că zidurile se pot prăbuşi în cazul unui cutremur puternic”, a spus Nicola Verlucchi, arhitect – restaurator.

Experţii au realizat tomografia zidurilor şi geo-scanarea terenului adiacent, procedee datorită cărora au descoperit golurile în pereţi şi problemele la nivelul temeliei bastionului.

„Aceste lucrări sunt foarte importante, mai ales pentru că investiţiile financiare care se fac aici, au fost inaccesibile pentru noi. Datorită suportului pe care-l primim, cetatea va fi restaurată mai calitativ. Astfel, vom salva patrimoniul cultural. De această cetate trebuie să se bucure şi viitoarele generaţii”, a spus Pavel Prahutin, funcţionar regional.

Specialiştii au efectuat şi săpături în câteva locuri, pe teritoriul citadelei. În timpul acestor lucrări au fost descoperite mai multe obiecte care datează încă din secolele XVI-XVII. A fost găsită şi o monedă din anul 1582.

„Cu precădere vorbim de piese care ţin de apărare acestei cetăţi, vorbim despre două ghiulele de tun una cu un diametru mai mare, alta cu un diametru mai mic. Tot aici au fost descoperite două potcoave care erau amplasate la talpa, la partea inferioară a încălţămintei pentru a oferi o siguranţă, o stabilitate în procesul de mişcare a militarilor. Tot aici au fost descoperite mai multe fragmente ceramice”, a spus arheologul Ion Ciobanu.

„Aceste descoperiri înseamnă foarte mult pentru muzeul cetăţii. De mult nu a fost completat cu astfel de exponate, unele asemănătoare deja există în vitrinele muzeelor, iar în total, aici sunt circa 250 de artefacte. Planificăm să extindem muzeul şi să inaugurăm o expoziţie”, a spus Alexandru Iascov, directorul cetăţii.

Compania care urmează să conserve cetatea va fi aleasă prin concurs. Pentru restaurarea citadelei, Uniunea Europeană va aloca 2,5 milioane de euro prin intermediul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Comentarii