Ştiri

Sursa imaginii: facebook.com

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Cultură

11 Dec. 2019 / 20:20

„Cine l-a trezit pe Yorick?”, premieră la Teatrul „Mihai Eminescu”

Umor, inventivitate, lirism şi magie, toate le înglobează spectacolul „Cine l-a trezit pe Yorick?”, care reflectă responsabilitatea, speranţa, fiinţa şi nefiinţa, dar mai presus de toate - Iubirea. Spectacolul-cupeu este inspirat din cele mai creative istorii ale geniului William Shakespeare, iar scenariul este montat de regizorul Alexandru Vasilachi, relatează Mesager.

Spectacolul este un colaj alcătuit din mai multe piese ale scriitorului William Shakespeare. În cele două acte ale piesei, actorii joacă mai multe personaje.

„Emoţiile sunt atât de frumoase şi atât de complexe ca într-un vis, noi suntem în vis în scenă, ne trezim trăim acest vis nu pot să spun că este uşor, dar este o splendoare să-l joci pe Shakespeare, Shakespeare este viaţă, este atmosferă, este splendoare, este acel mister care ne învăluie pe toţi şi acel adevăr pur spus prin scrisul lui”, a declarat acriţa Anişoara Bunescu.

„Fiecare rol este dificil, fiecare rol trebuie să-l cucereşti, nu el pe tine, dare tu pe el, e o confruntare din ceea ce-ti propune autorul, mai ales Shakespeare. Ne dorim din tot sufletul să reuşim să fie convingători şi să ieşim cu o nouă producţie de calitate. Venim şi noi cu o altă lectură, cu o altă viziune şi cu o altă provocare, provocare mediaţie la spectatori şi pentru noi actorii”, a declarat regizorul Petru Hadârcă.

Versiunea scenică şi adaptarea îi aparţin regizorului Alexandru Vasilachi. Spectacolul este despre căutările artistului.

„Momentele lui de căutare şi regăsire pe el însuşi în creaţia lui Shakespeare în opere sa , el se caută, uneori se găseşte,uneori cade din context, uneori încearcă să revină, se agaţă de speranţa care o găseşte între rânduri la autor, se agaţă de dragostea care este scrisă de autor. Sunt două acte care durează 1 h 05 primul act şi în jur de o oră actul doi”, a spus regizorul Alexandru Vasilachi.

Spectacolul va fi jucat în 14 şi 15 decembrie la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din capitală.

 

 

Comentarii