Ştiri

Sursa imaginii: orasulmeuchisinau.wordpress.com

Ştiri / Cultură

29 Dec. 2018 / 14:48

Două apariţii editoriale despre Valeriu Gagiu, lansate la Chişinău

Lansarea a două volume, biobibliografia „Omul care a mers după soare” şi antologia „Valeriu Gagiu: Filmul unui destin”, dar şi evocările oamenilor de cultură l-au readus în actualitate pe regretatul cineast, poet, traducător şi jurnalist Valeriu Gagiu. Evenimentul, care a avut loc la Biblioteca Naţională, a consemnat 80 de ani de la naştere şi opt ani de la trecerea în eternitate a cineastului, relatează Moldova 1.

„Valeriu Gagiu nu alerga după slavă. Gagiu a pus plugul în brazdă şi a arat pământul acesta în filmul „Gustul pâinii”, altele, ating probleme extraordinare. El a fost un mare cetăţean al acestui pământ”, a menţionat scriitorul şi moderatorul Andrei Strâmbeanu.

Valeriu Gagiu a fost mereu în avangardă, iar filmul care l-a consacrat „Omul merge după soare” a fost ca un camerton pentru întreaga lui creaţie. De această părere este directorul Centrului Naţional al Cinematografiei, Valeriu Jereghi, susţinut şi de alţi oameni de cultură.  

„Mi-a fost prieten, dascăl, pentru mine era una dintre acele trei balene pe care se bazează globul pământesc şi lumea fiecăruia dintre noi”, a spus cineastul Boris Conunov.

„Valeriu Gagiu a fost mereu în mişcare, în dezvoltare, el nu s-a oprit, a mers înainte, practic până în ultima clipă a creat, a fost un stâlp al cinematografiei naţionale şi al studioului Moldova-Film”, a precizat criticul de film Larisa Ungureanu.

Cu drag şi-au amintit despre activitatea pe platourile de filmare actorii care au jucat în filmele lui Gagiu.

La opt ani de la trecerea în eternitate a lui Valeriu Gagiu, cineastul Mihai Poiată a exprimat regretul unei generaţii de cineaşti.

„Nu am ştiut să-l cunoaştem, să profităm de prezenţa lui printre noi, îmi pare rău că nu l-am prins atunci când era în viaţă cu un dictafon să ne povestească, să rămână...”, a spus Mihai Poiată.   

Elena Pintelei, directoarea Bibliotecii Naţionale, s-a referit la biobibliografia „Valeriu Gagiu” - un omagiu adus  regretatului om de cultură, poet, dramaturg, scenarist, regizor. Iar Dumitru Olărescu a vorbit despre antologia de texte la care a lucrat împreună cu Ana Maria Plămădeală.

Lansarea cărţilor, evocările prietenilor au emoţionat-o pe actriţa Zinaida Timofti, soţia lui Valeriu Gagiu,  care a făcut mult pentru perpetuarea memoriei cineastului.

„Acest pământ naşte genii şi el a fost unul dintre aceşti genii, a iubit acest pământ, acest neam. S-a mândrit că face parte din pleiada şaizeciştilor, el se considera poet, apoi cineast. A fost mare patriot...”, a declarat Zinaida Timofti.

Născut pe 1 mai 1938 la Chişinău, scriitorul şi cineastul Valeriu Gagiu a scris poezii, a făcut traduceri, iar filmele sale „Omul merge după soare", „Când pleacă cocorii", „Gustul pâinii" şi altele au fost  premiate la  festivalurile internaţionale. Valeriu Gagiu a fost apreciat cu „Ordinul Republicii”,  titlul onorific „Artist al Poporului". Omul de cultură s-a stins din viaţă pe 21 decembrie 2010 la Chişinău.

Comentarii