Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Cultură

07 Aug. 2020 / 19:56

Faţada Filarmonicii Naţionale se află în reconstrucţie

Faţada clădirii Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” se află în reconstrucţie. Ultima reparaţie capitală a instituţiei concertistice a avut loc în 1962, după care s-a intervenit rareori cu reparaţii cosmetice, iar acum urmează ca filarmonica să aibă o faţă atractivă şi frumoasă, relatează Moldova 1.

„Este o mândrie a Moldovei, noi facem să fie frumos”, a spus un muncitor.  

De foarte mulţi ani nu s-a făcut acest lucru, dar acum, graţie Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării (MECC), am primit o sumă de bani cu destinaţia aceasta - reparaţia faţadei. Se repară absolut tot, se dă jos tenchuieala, se pune alta nouă, se şlefuieşte, se aduce la o formă modernă, dar şi de calitate”, a declarat directoarea Filarmonicii Naţionale, Svetlana Bivol.

Unii oamenii au trăit momente deosebite văzând cum faţa clădirii se schimbă spre bine.

„E o bucurie, deoarece este un obiect de importanţă naţională. Exteriorul, faţada să fie reparată, să fie aplicate tehnologii noi, sa fie de durată”. „Va fi frumos”. „Ceva se face şi trebuie să se facă. Lumea trebuie să ştie ce înseamnă filarmonica noastră. Cred că o să fie frumos”, au spus oamenii.  

Deja a fost finisat un perete lateral al filarmonicii, iar până la finalizarea lucrărilor au ramas câteva săptămâni. În acest timp colectivele de la Filarmonica Naţională fac repetiţii în condiţiile permise de rigorile impuse de pandemie şi speră să apară în curând în faţa publicului.

Pentru reabilitarea faţadei Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, MECC a alocat 250 de mii de lei.

Comentarii