Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Cultură

31 Mar. 2020 / 11:43

Gala Premiilor UNITEM 2020, amânată

Gala Premiilor UNITEM 2020 a fost amânată. Astfel, cea de-a XIX-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova, care trebuia să aibă loc în premieră, pe 23 martie, la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din municipiul Bălţi, ar urma să fie organizată în luna maiEvenimentul a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus, relateză Moldova 1.

Solicitat de Moldova 1, Preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova, Alexandru Grecu, a menţionat că decizia de a organiza Gala Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova are drept scop susţinereaşi promovarea activităţii instituţiilor teatrale din teritoriu.

„Este deja totul tipărit, este creat un program, sunt turnate trofeele în bronz toate, este scenariul. Ea va avea loc cred că prima săptămână după starea de urgenţă. Noi rămânem fideli ideii de a organiza galele şi în alte teatre nu numai în Chişinău. Anul acesta, Gala Premiilor va avea loc la Bălţi, la anul va avea loc la Cahul, unde sperăm teatrul de acolo să intre în nou sediu, va urma Tiraspolul, un teatru foarte vechi, cu tradiţii, ulterior - la Ceadâr-Lunga, Comrat şi în alte oraşe”, a relatat Alexandru Grecu.

La Gală vor fi acordate premiile juriului, Senatului şi preşedintelui UNITEM, nominalizările fiind făcute la 17 categorii: printre care cel mai bun spectacol dramatic, cea mai bună lucrare regizorală, cel mai bun rol masculin şi feminin, cel mai bun spectacol în teatrul de păpuşi, cel mai bun spectacol pentru copii, cea mai bună creaţie teatrală la Radio şi TV, cea mai bună creaţie muzicală, cea mai bună scenografie, dar şi cele mai bune costume teatrale.

Sper eu că aceste schimbări care vor avea loc la Gala UNITEM să ne aducă un nou imbold pentru mişcarea teatrală din Republica Moldova şi de ce nu să sensibilizăm spectatorii pentru a iubi şi mai mult sălile de spectacol”, a mai spus Alexandru Grecu.

Potrivit deciziei Senatului UNITEM, premiul de excelenţă a fost obţinut în acest an de Constantin Haret, directorul Teatrului Dramatic Rus de Stat "Anton Cehov" din Chişinău şi de Aura Corbeanu, vicepreşedintele Uniunii Teatrale din România. Premiul pentru întreaga activitate va fi înmânat actriţelor de la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Bălţi, Emilia Lupan şi Eufrosinia Dobândă-Volontir şi dramaturgului şi publicistului Mircea Ionescu din România. În total, vor fi acordate 35 de premii.

Comentarii