Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Cultură

30 Mar. 2020 / 20:05

Irina Loghin: Să fim optimişti, să ne gândim că mâine va fi o zi mai bună

Artiştii, deşi obişnuiţi cu mult public, cu aplauze şi flori, acum, încearcă să facă faţă provocărilor, să respecte prevederile impuse de situaţia excepţională. Ei, dragii noştri artişti vin cu mesaje şi îndemnuri de a sta acasă. Un emoţionat mesaj a plasat pe pagina sa oficială şi îndrăgita interpretă Irina Loghin, care îşi doreşte ca melodiile sale să fie un balsam pe suflet şi speră că în curând vom depăşi această situaţie, dar pentru aceasta trebuie să avem credinţă, transmite Radio Moldova Actualităţi.

„Sunt sănătoasă pentru că respect toate regulile care ni le-au impus autorităţile, pentru că aşa trebuie să fie şi înţelegem noi că trăim o perioadă destul de periculoasă, dar să fim optimişti, să ne gândim că mâine va fi o zi mai bună decât astăzi. Eu totdeauna am avut nişte previziuni şi ele îmi spun că se va termina cu bine, deci să dispară stresul, întotdeauna trebuie să fim liniştiţi, să ne împăcăm cu ideea că aşa este. Eu am prins foarte multe nenorociri şi război şi secetă. Dragii mei, sper ca melodiile mele de sufletul poate să vă ajute, să fie un balsam pentru sufletul nostru, pentru că acest lucru ne-a mai rămas. Dumnezeu se va întoarce cu faţa la noi şi o să ne scape de această epidemie care se zice că e foarte periculoasă, dar o să scăpăm”, a spus Irina Loghin.

Comentarii