Ştiri

Sursa imaginii: timpul.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Cultură

12 Mai 2019 / 18:44

„Itinerarele destinului” – carte lansată de compozitorul Saveliu Cojocaru

„Itinerarele destinului” - astfel şi-a intitulat cartea de aduceri aminte compozitorul şi interpretul Saveliu Cojocaru. Cartea a fost lansată cu prilejul aniversării a 66 de ani de la naştere la Salonul literar-muzical de la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”. Alături i-au fost prietenii şi cei care-i interpretează cântecele, relatează Mesager.

Cântecul lui Saveliu Cojocaru „Spre Saharna” a devenit imnul satului unde a copilărit şi unde a făcut primele încercări în domeniul  muzicii. Cartea "Itinerarele destinului" aduce în circuit clipe memorabile din viaţa lui.

„De la naştere şi până azi despre concertele pe care le fac de 16 ani la Palatul de Cultură a Feroviarilor, despre seratele de creaţie la care aduc în scenă creaţii noi, interpreţi noi şi merg cu aceste spectacole şi la baştină, la Saharna Nouă. M-am gândit mult la această carte şi Dumnezeu m-a ajutat s-o ţin în mâini, s-o aduc în dar acelor oameni care-mi cunosc creaţia”, a declarat Saveliu Cojocaru, compozitor şi interpret.

Autorii versurilor pentru care Saveliu Cojocaru a compus muzică i-au apreciat cartea, dar şi vocaţia lui pentru muzică.

„În cântec şi în tot ce face Saveliu Cojocaru rămâne un sentimental, un om al celor mai bune sentimente. Îl felicit cu această carte în care vorbeşte mai mult despre copilărie, e modest, despre activitatea de azi nu prea spune”, a spus scriitorul Mihai Lescu.

La eveniment au cântat copii, iar alături de ei intonau melodiile lui Saveliu Cojocaru şi adulţii.

Pe data de 16 mai, Saveliu Cojocaru va lansa cartea „Itinerarele destinului” la gimnaziul din Saharna Nouă, care din martie 2018 îi poartă numele.

Comentarii