Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Cultură

13 Noi. 2019 / 19:05

Cărţile scrise de polonezii din Basarabia expuse la Bibloteca „Adam Mickiewicz”

Departe de vatra strămoşească şi-au păstrat rădăcinile, tradiţiile, limba maternă şi respectul pentru valorile de acasă. Vorbim despre polonezii din Republica Moldova, care de 12 ani au la Chişinău şi o Biblioteca de cultură şi literatură polonă „Adam Mickiewicz". Astăzi au debutat Zilele Bibliotecii, eveniment ce reuneşte o suită de expoziţii de artă şi de fotografii, lansări de carte, recitaluri şi concursuri, transite Mesager.

Bisericile medievale din lemn, adevărate muzee în aer liber, alături de castele impresionante, prin valoarea şi frumuseţea lor sunt doar cîteva dintre monumentele din Polonia înscrise în lista mondială UNESCO. Pot fi descoperite în expoziţia de fotografii inaugurată cu prilejul Zilelor Bibliotecii „Adam Mickiewicz” la 12 ani de activitate.

„În aceşti ani am venit de fiecare dată cu evenimente pe placul comunităţii noastre şi azi aducem în prim plan cărţile scrise de polonezii din Basarabia, e vorba de cartea lui Tadeusz Gaydamowicz „O călătorie în lumea de odinioară” şi o altă carte, este cea de a IV-a parte a „Amintirilor de familie” scrise de polonezii din Basarabia, sunt relatări trăite” precizează Oxana Andreev, director la Biblioteca „Adam Mickiewicz”.

„Am început editarea acestor cărţi din 2003, etnicii polonezi au participat la concursul scrierii amintirilor despre strămoşii lor. În ultima vreme ei trimit mărturiile lor la Revista de literatură poloneză Iutşenca  care înseamnă Luceafărul. Din aceste creaţii se vede că polonezii nu-şi uită rădăcinile, respectă ţara unde i-a adus destinul” a spus Elena Usova, redactor de carte.

Valerina Ţurcan  a adus în dar biobliotecii -  o carte despre portul  naţional al polonezilor, este mândră că povestea familiei ei se regăseşte în filele „Amintirilor de familie”.

„Cartea ţine de amintirile despre străbuneii noştri, de unde vin rădăcinile, cine suntem noi. Una din rădăcinile neamului nostru este mama mea Dragomireţchaia Valentina” a spus Valerina Ţurcan, economist, comunitatea polonezilor în Moldova.

De la amintirile despre  străbunei, două surori din Tighina au ajuns la constatările despre viaţa de astăzi.

„Copii mei sunt în acte polonezi. Respectăm tradiţiile, mergem la  biserică, frecventăm activităţile culturale ale comunităţii polonezilor” susţine Lilia Voiţehovschaia

„Pentru polonezi sunt toate condiţiile, ne simţim bine aici, fiul meu studiază în Polonia,va fi jurnalist" afirmă Taisia Marahovschaia.

Fondată în 2007,Biblioteca „Adam Mickiewicz”  deţine o colecţie de 27 mii de volume solicitate de cititori.

„Am început să frecventez biblioteca după ce am vizitat Polonia şi am rămas impresionat. Am decis să fiu voluntar aici ca să cunosc mai bine cultura poloneză şi am aflat ulterior că am şi rude îndepărtate care sunt de origine poloneză” a menţionat Leo Tătaru, voluntar Biblioteca „Adam Mickiewicz”.

Joi, Zilele Bibliotecii „Adama Mickiewiecz” vor continua cu tradiţiile culinare ale polonezilor.

Comentarii