Ştiri

Sursa imaginii: bucpress.eu

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Cultură

13 Mai 2019 / 11:24

Parada portului popular românesc la Cernăuţi

O paradă a portului popular românesc şi un spectacol de folclor în cadrul proiectului „Unitate prin diversitate”, dedicat marcării Preşedinţiei României în Consiliul Uniunii Europene a avut loc la Cernăuţi, Ucraina, informează Agenţia BucPress din Cernăuţi.

Sute de români de la poale de Carpaţi, de pe valea Prutului şi a Siretului, din preajma legendarilor Codri ai Cosminului din Ţinutul Herţa, au venit la Cernăuţi pentru a demonstra cu mândrie portul popular şi cântecele strămoşeşti.

La parada portului popular au participat colective de artişti amatori, ansambluri etnofolclorice şi coregrafice, fanfare şi orchestre de instrumente populare, care au cinstit limba, cultura, tradiţiile, obiceiul, portul popular.

„Este un eveniment de suflet, unul care ţine să păstreze identitatea noastră naţională, portul popular, limba şi credinţa. Numai prin unitate noi vom putea să obţinem ceea ce merităm, deoarece suntem la noi acasă şi nu vom permite nimănui să ne priveze de drepturile noastre istorice”, a declarat pentru BucPress, Vasile Rauţ, vice-preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina.

Primarul comunei Ciudei din regiunea Cernăuţi, Anatolie Piţul, a precizat că scopul acestui eveniment este „să păstrăm ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri, care fără să ştie prea multă carte au născut lucruri foarte frumoase şi care sunt o adevărată comoară pentru românii din regiunea Cernăuţi”

Proiectul „Universitate prin diversitate” a fost un eveniment de înaltă spiritualitate românească. Irina Loredana Stănculescu, consul general al României la Cernăuţi, a menţionat pentru BucPress că românii din regiune sunt „în sărbătoare. Au venit cu zâmbetul pe buze. Cântă pe străzi. Aşadar, tradiţia, limba şi portul popular sunt aici prezente. Suntem fericiţi că este o zi frumoasă, parcă şi Dumnezeu ne-a dat soare pentru a se bucura de noi în portul nostru românesc frumos”.

Evenimentul a fost organizat de Consulatul General al României la Cernăuţi în parteneriat cu Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuţi, Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi şi Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi.

Comentarii