Ştiri

Sursa imaginii: Unimedia

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Cultură

29 Mai 2019 / 19:25

Petru Cărare, petrecut pe ultimul drum

Unul dintre cei mai străluciţi poeţi ai generaţiei şaizeciste, Petru Cărare a fost petrecut astăzi pe ultimul drum. La casa Scriitorilor a avut loc un miting de doliu, evocările confraţilor de condei au continuat şi la Cimitirul Central unde a fost înmormântat scriitorul care a pătimit pentru curajul de a spune adevărul, relatează Mesager.

Flori şi lumânări  în memoria lui Petru Cărare, pe care regretatul confrate Grigore Vieru l-a numit „Strălucitul şi tragicul poet prigonit pe vremuri de sovietici”.

Confraţii de condei l-au lăudat, au evocat  curajul scriitorului de a trece peste umilinţa interdicţiilor şi de a rămâne fidel crezului de a spune adevărul.

„Cărare spunea: ce era Chişinăul pe atunci, ies în stradă şi văd Omschaia, Tomschaia, Ufimschaia, nimic naţional”, a declarat scriitorul Vladimir Beşleagă.

„Singurul care a fost dizident, om total care s-a împotrivit puterii, ideologiei, moravurilor sociale şi ale celor literare. A fost un fenomen,  care s-a afirmat în absolut toate genurile literare, poezie, proză, dramaturgie, creaţii pentru copii”, a declarat academicianul, Mihai Cimpoi.

„Numele lui Petru Cărare se va asocia întotdeauna cu spiritul libertăţii exprimate prin satiră şi umor, a fost un om al curajului, un scriitor adevărat, a avut o aură de lumină ce venea din interior”, a declarat preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu.  

Aidoma marelui său consătean, Alexei Mateevici, Petru Cărare a scris un imn consacrat sfintei sfintelor noastre „Eu nu mă las de limba  noastră, de limba noastră cea română”.

O delegaţie de la baştină, Zaim, Căuşeni a adus pâine tradiţională pe care erau ataşate rânduri memorabile din creaţia lui Cărare.

Petru Cărare s-a stins din viaţă, luni, la vârsta de 84 de ani. Poetul a fost înmormântat la Cimitirul central din capitală.

Comentarii