Ştiri

Sursa imaginii: Facebook: Editura ARC

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Cultură

27 Ian. 2020 / 19:43

Placheta de versuri „Nedumeriri”, semnată de Anatol Bîrsa a fost lansată la Chişinău

O carte a unui autor introvertit, care îşi pune întrebări despre existenţa noastră în această lume. Astfel, este apreciat volumul „Nedumeriri”, semnat de Anatol Bîrsa. Cartea a fost lansată la Biblioteca B.P. Haşdeu în prezenţa cititorilor, prieteni ai autorului, care îl cunosc şi îl preţuiesc în calitate de muzician, redactor-şef la Redacţia muzică a Televiziunii Naţionale, promotor al culturii şi în alte instituţii, relatează Moldova 1.

Cartea are un titlu neaşteptat „Nedumeriri”, dar şi un conţinut care te pune pe gânduri, spune Maria Pilchin.

„Un volum care pentru mine a fost aşa ,ca o gură de aer, ceva care m-a oprit chiar din fuga lecturilor pentru că m-a scos dintr-un tip de lectură şi m-a pus să citesc o carte, eu i-aşi spune, matură, de poezie matură nu doar ca scris dar şi felul de a conceptualiza lumea în unitatea ei”, a spus Maria Pilchin,critic literar.

„Poezia lui Anatol Bîrsa e scrisă într-o direcţie a interogativităţii şi aproape fiecare poezie din această carte este o poezie întrebare, autorul se întreabă: Ce-i cu această lume, cine sunt eu şi cum mă raportez eu la această lume? O carte a unui autor introvertit, care a scris mai mult pentru sine”, a spus Eugen Lungu, critic literar.

Lucrurile pe care le vede în jurul său autorul degajă multă tristeţe, o poezie în care există mult scepticism-spune Iulian Ciocan.

„Mult scepticism legat de ambiţiile omului, de orgoliile pe care le are fiinţa umană pentru că, de fapt, în final, toate lucrurile se sfârşesc destul de trist, este o poezie care te pune pe gânduri, o poezie legată cumva de ceea ce se întâmplă cu noi în lumea asta”, a spus Iulian Ciocan, critic literar.

Versurilor le este caracteristică o eleganţă şi o modernitate superbă, este opinia unuia dintre primii cititori ai cărţii - Iulian Filip, care l-a încurajat pe autor să scrie poezie, iar la lansare a citat secvenţe din versurile lui Anatol Bîrsa.

„Se descurcă cumva Universul şi fără noi" sau un mod superb de a zice în poezia „Pietre”, „Nu reuşesc să mă refac după fiecare piatră”, e aprecierea cea mai râvnită când simţi şi piezi numărul pietrelor aruncate în partea ta. De obicei, pietrele se aruncă în pomi roditori”, a spus scriitorul Iulian Filip.

Şi interpreta Georgeta Voinovan a citat din versurile autorului, căruia îi este recunoscătoare, deoarece în calitate de om de televiziune, Anatol Bîrsa a avut un rol important la începutul carierei muzicale a cântăreţei.

„Dumnealui este una dintre persoanele care m-a sprijinit, m-a scos în faţă necondiţionat. Ţin sufleteşte la domnul Bîrsa, l-am descoperit apoi ca poet, recomand această carte, este unul dintre cele mai frumoase moduri de a descoperi sufletul unui om, atunci când citeşti ceea ce a scris”, a spus Georgeta Voinovan, interpretă.

„Nedumeriri” este cea de a doua carte, după „Semne” a lui Anatol Bîrsa, care îşi continuă munca la masa de scris în aceeaşi cheie, a întrebărilor, nedumeririlor, meditaţiilor despre lumea în care trăim.

Comentarii