Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Cultură

20 Noi. 2020 / 14:58

Premieră la Chişinău: „Insultaţi. Belarus(ia)”, spectacol-lectură jucat pe scena Teatrului Naţional

O expresie a solidarităţii cu poporul Belarus în lupta pentru libertate o reprezintă premiera spectacolului-lectură „Insultaţi. Belarus(ia)”, jucată pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”. Evenimentul teatral, realizat în viziunea regizoarei Luminiţa Ţâcu după piesa dramaturgului belarus Andrei Kureicik, a fost apreciat de spectatorii din sală, dar şi de cei care l-au privit online pe pagina de Facebook a teatrului, transmite Moldova 1.

Spectacolul inspirat din realitatea fierbinte din Belarus, din mărturiile participanţilor la protestele din Minsk, aduce în scena teatrală sacrificiul oamenilor care-şi doresc libertatea. „Insulaţi. Belarus(ia)” a fost tradusă în limba română de Raluca Radulescu, fiind tălmăcită şi în alte limbi de circulaţie internaţională.

„Spectacolul nostru, lectura se înscrie într-o mişcare de solidaritate desfăşurată de artiştii din lumea întreagă care încearcă astfel să susţină protestatarii din Belarus. Acest text documentar deja a fost reprezentat în mai bine de 23 de ţări din lume”, a spus Mariana Onceanu, coordinator proiect.

Pe parcursul spectacolului persisită întrebarea „de ce e în stare un om în numele iubirii, dar al urii?". Astfel, regizoarea Luminiţa Ţâcu a sensibilizat spectatorii evidenţiind momentele zguduitoare ale protestelor, punând  accentul pe victoria luminii şi a binelui.

„Din scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” a răsunat un manifest în numele iubirii, libertăţii şi demnităţii umane. Mulţumesc actorilor Teatrului Naţional şi tuturor celor care au avut curaj şi au susţinut ca acest manifest să răsune”, a menţionat Luminiţa Ţâcu.

Piesa „Insultaţi. Belarus(ia)” e în curs de montare la Televiziunea din Bulgaria, unde se află acum şi Andrei Kureicik, autorul care a transmis un mesaj video la premiera de la Naţionalul „Mihai Eminescu”.

„Ceea ce se intampla acum la Chişinău reprezintă o susţinere extraordinară a libertăţii din Belarus şi această solidaritate este foarte importantă. Sunt sigur că împreună vom învinge”, a spus  Andrei Kureicik.

Spectatorii şi-au exprimat solidaritatea cu poporul belarus prin aplauze, iar Petru Hadârcă, care a jucat rolul dicatatorului, a făcut o concluzie actuală.

„Libertatea e ca şi sănătatea: nici nu o simţi, dar fără acestea totul se prăbuşeşte în viaţă”, consideră Petru Hadârcă.

O altă premieră a spectacolului „Insultaţi. Belarus(ia)” va avea loc la Chişinau în data de 23 noiembrie la Teatrul Naţional „Satiricus” în contextul Festivalului Internaţional de Teatru.

 

Comentarii