Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Cultură

12 Noi. 2020 / 09:05

Renaştem pentru viitor, concert consacrat Zilei Tineretului

„Renaştem pentru viitor” - este genericul concertului consacrat Zilei Tineretului. Spectacolul va avea loc pe 12 noiembrie, la Palatul Republicii, pe scena căruia vor evolua toate colectivele şi soliştii Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. În noua lor casă de la Palatul Republicii, colectivele filarmonicii îşi continuă activitatea cu acelaşi devotament, dragoste pentru muzică şi pentru spectatori, relatează Mesager.

„În ultima vreme am observat cu bucurie că tinerii sunt din ce în ce mai interesaţi de muzica simfonică, de muzica academică şi am creat acest program dedicat Zilei Tineretului”, a spus Mihail Agafiţa, director artistic al Orchestrei Simfonice.

La concert vor evolua tineri care au crescut pe scena Filarmonicii Naţionale.

Deşi dispun la palat de toate condiţiile, gândurile artiştilor se întorc tot la sediul filarmonicii.

„Deja ne facem planuri până se mai construieşte filarmonica. Vrem să avem în fiecare lună câte un concert deosebit. Luna viitoare va fi un spectacol de duete. Mergem înainte pentru că un colectiv nu poate să stea mult pe loc”, afirmă Petre Neamţu, directorul artistic al Orchestrei Folclor.

În această perioadă, oamenii continuă să doneze pentru reconstrucţia filarmonicii.

„Chiar astăzi, Şcoala de Arte „Alexei Stârcea” a venit cu o donaţie de 11 mii de lei din partea profesorilor. Valentin Golomoz a adus un clarinet extraordinar. Familia lui Ion Bufteac a dăruit filarmonicii un pian restaurat de el. Este o atitudine foarte frumoasă. Vă mulţumim pentru atitudine, pentru dăruire, pentru sensibilitate”, a declarat directoarea Filarmonicii Naţionale, Svetlana Bivol.

La concertul din 12 noiembrie este admis un număr limitat de 50 de spectatori. Moldova 1 este partenerul media al evenimentului, pe care-l veţi putea urmări în direct pe 12 noiembrie. 

Comentarii