Ştiri

Sursa imaginii: romania-actualitati.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Cultură

23 Oct. 2019 / 09:02

Turneul Internaţional de Film pentru Drepturile Omului la Chişinău şi Soroca

Turneul Internaţional de Film pentru Drepturile Omului 2019 va fi găzduit la Chişinău şi Soroca pe 23 şi 24 octombrie. Evenimentul va fi lansat la Chişinău, miercuri, 23 octombrie, începând cu ora 17:15, în cadrul unei conferinţe de presă.

Miercuri seara, la ora 18:00, publicul este invitat să vizioneze lungmetrajul „Cei ce muncesc” în sala mare a Cinematografului Patria. Proiecţia va fi urmată de un panel de discuţii cu publicul în prezenţa regizorului elveţian şi a unor invitaţi speciali.

A doua zi, joi, 24 octombrie, în intervalul 10:30-13:00, regizorul Antoine Russbach va susţine un master-class la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova, dedicat tinerilor cineaşti, studenţi ai Catedrei Multimedia şi jurnalişti.

În seara zilei, Teatrul Veniamin Apostol va fi gazda turneului la Soroca, cu începere de la ora 18:00.

„Cei ce muncesc” a avut premiera mondială la Festivalul Locarno. În 2019 este multipremiat de Swiss Film Award la categoriile: Best Feature Film, Best Screenplay, Best Performance in a Supporting Role, fiind şi dublu nominalizat: Best Film Score, Best Cinematography.

Organizatorii au selectat acest film graţie tematicii care dă de gândit, într-o lume mercantilă guvernată de legi controversate, cu scopul de a trasa câteva linii de subiect importante şi pentru piaţa muncii din Republica Moldova şi de a lansa dezbateri publice. Nu în ultimul rând, filmul sensibilizează prin impactul psihologic ce vizează relaţia părinţi – copii.

Evenimentul este organizat în cadrul Turneului Internaţional de Film pentru Drepturile Omului 2019 – un proiect al Festivalului de Film şi Forumul Internaţional pentru Drepturile Omului şi al Departamentului Federal pentru Afaceri Externe al Elveţiei. Turneul a fost lansat în 2017 cu ocazia celor 70 de ani de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cuprinde peste 45 de ţări din întreaga lume. Proiectul este realizat cu sprijinul Oficiului Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului şi al Cantonului Geneva. 

Comentarii