Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Cultură

19 Apr. 2019 / 19:00

Ziua uşilor deschise la Biblioteca Naţională

Învaţă, cunoaşte, descoperă - acesta a fost genericul inspirat şi mobilizator al Zilei uşilor deschise, organizate în premieră la Biblioteca Naţională. Dincolo de vizitele ghidate prin bibliotecă, expoziţiile de carte, atelierele de restaurare a vechilor volume, cei interesaţi au avut şansa să devină cititori cu acte în regulă ai celei mai importante instituţii a cărţii din Moldova, relatează Mesager.

O asemenea avalanşă de cititori este o premieră binevenită pentru BNM. Vizitatorii, unii care au venit prima dată în acest spaţiu al cărţii, au admirat expoziţiile, au descoperit noile colecţii. Cei mai mari au asistat la lecţia publică despre Shakespeare, iar cei mai mici au participat la acţiunea „Microfonul liber”, unde au răsunat impresii din lecturi, recitaluri de poezie.

„Este un eveniment mai mult pentru eventualii utilizatori, copiii se duc cu impresii frumoase şi sperăm că atunci când se vor maturiza vor deveni cititorii noştri”, a declarat Aliona Munteanu, directoare adjunctă a Bibliotecii Naţionale.  

Vizitatorii au fost atraşi şi de lumina şi sfinţenia icoanelor pictate pe lemn de Krassimir Savov şi discipolii săi, elevii de la Şcoala de Arte din Corneşti (Ungheni). În contextul sărbătorilor pascale este şi expoziţia de carte veche cu tematică religioasă. Călătoria prin bibliotecă a fost o adevărată sărbătoare pentru  vizitatori, mai ales că la final, cei interesaţi aveau posibilitatea să se înscrie şi să primească gratis permis de cititor pentru o perioadă de cinci ani.

„Suntem bucuroşi, facem înregistrări gratis astăzi la Biblioteca Naţională. E o bucurie să avem alături mai mulţi cititori, să vină, să studieze, să cunoască colecţiile noastre bogate”, a spus Liuba Brânză, şefă de secţie la Biblioteca Naţională.

Evenimentul anticipează Ziua profesională a bibliotecarului pe care o vom marca pe 23 aprilie.

„Biblioteca Naţională organizează Ziua uşilor deschise vineri, atunci când, de fapt, este o zi cu uşile închise pentru utilizatori. Ne propunem să facem cunoscută Biblioteca Naţională, serviciile, colecţiile, dar şi profesia de bibliotecar”, a precizat Elena Pintelei, directoarea Bibliotecii Naţionale.

Biblioteca Naţională are în fonduri două milioane 500 de mii de cărţi, iar anul trecut a fost vizitată de şase mii de utilizatori.

Comentarii