Ştiri

Sursa imaginii: Airlines Travel

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Diaspora

04 Mar. 2019 / 10:25

Cetăţenii Republicii Moldova care se află în Grecia vor beneficia de pensii

Cetăţenii Republicii Moldova care se află în Grecia vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de urmaş, pensii de dizabilitate determinată de boli obişnuite, pensii şi indemnizaţii de dizabilitate determinată de accidente de muncă şi boli profesionale indiferent de domiciliul actual al acestora, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Potrivit Casei Naţionale de Asigurări Sociale,autorităţile din ţara noastră şi cele elene au început negocierile asupra Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Grecia.

Potrivit documentului, la stabilirea dreptului la pensie se vor totaliza perioadele de cotizare realizate pe teritoriul ambelor state, iar fiecare stat va aplica în acest sens, legislaţia naţională în domeniul.

În prezent Republica Moldova aplică 12 acorduri bilaterale în domeniul securităţii sociale: cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania şi din 1 martie cu Germania.

Comentarii