Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Diaspora

13 Oct. 2020 / 10:26

MAEIE: Cetăţeni moldoveni nu au avut de suferit în urma accidentului din Ucraina

Cetăţeni ai Republicii Moldova nu au avut de suferit în urma unui accident rutier cu implicarea unui autocar de pe ruta Chişinău-Moscova, care a avut loc pe teritoriul Ucrainei. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), pasagerii au continuat traseul spre Moscova cu un alt autocar.

„În acest sens, aducem la cunoştinţă că Ambasada Republicii Moldova în Ucraina a contactat poliţia din regiunea Viniţa, care a confirmat că la data de 11 octombrie, în jurul orei 18:40, s-a produs un accident rutier cu implicarea unui autocar din Republica Moldova cu 35 de pasageri la bord. În urma accidentului a avut de suferit traume o cetăţeană a Federaţiei Ruse. Cetăţeni ai Republicii Moldova nu au avut de suferit şi au continuat traseul spre Moscova cu un alt autocar, pus la dispoziţie de firma de transport din Republica Moldova. Autorităţile ucrainene au informat misiunea noastră diplomatică că în prezent este în desfăşurare o anchetă, care va stabili circumstanţele accidentului”, se spune într-un comunicat emis de MAEIE.

 

Comentarii