Ştiri

Sursa imaginii: moldova.org

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Diaspora

13 Sep. 2019 / 13:00

Mai multe secţii de votare vor fi deschise în străinătate pentru alegerile parlamentare

Pentru alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019 în circumscripţia uninominală nr. 50, la vest de Republica Moldova, vor fi deschise un număr total de 85 de secţii de votare peste hotare, dintre care 27 în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare şi 58 de secţii suplimentare. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de către Cabinetul de miniştri.

„Intenţia noastră fermă este să organizăm şi să oferim şanse egale tuturor cetăţenilor noştri şi să organizăm aceste secţii de votare de o manieră imparţial politic”, a declarat ministrul de Externe, Nicu Popescu.  

Potrivit ministrului, numărul secţiilor de votare din străinătate transpuse în anexa proiectului Hotărârii Guvernului a fost stabilit în urma unei ample analize efectuate de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în baza propunerilor misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale ţării, dar şi demersurile asociaţiilor diasporei moldoveneşti de peste hotare şi în baza unei analize a numărului de cetăţeni care au votat anterior în diferite localităţi din Europa în timpul scrutinelor din 2010 2014, 2016, 2019.

De asemenea, s-a ţinut cont de numărul cetăţenilor care s-au înregistrat în prealabil pentru alegerile parlamentare prin intermediul www.alegator.md şi evidenţa de care dispun misiunile şi datele oficiale obţinute de la autorităţile statelor de reşedinţă privind numărul şi repartizarea zonală a concetăţenilor în străinătate.

„Vă rog atunci când stabiliţi locul concret în localităţi, aveţi grijă. Data trecută oamenii s-au plâns că erau foarte departe, inaccesibile privind transport public. Haideţi să le asiguram accesul liber la vot”, a declarat premierul Maia Sandu.

Moldovenii din diaspora vor putea vota la alegerile parlamentare din octombrie cu paşaportul expirat. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală în urma modificărilor legislative aprobate de Parlament, relatează Mesager.

„Regulamentul cu privire la votarea cetăţenilor Republicii Moldova enunţat se modifică după cum urmează - litera 7 punctul a se completează cu textul - inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, punctul b – buletinul de vot al cetăţeanului Republicii Moldova”, c - livretul militar”, a specificat Dorin Cimil, preşedintele CEC.

Alegerile parlamentare noi vor avea loc pe 20 octombrie. 

Comentarii