Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Diaspora

16 Iun. 2020 / 17:00

Olga Martînova: „Prefer să nu plec în concediu, dar să fac o păpuşă”

Olga Martînova este originară din sudul Moldovei şi face parte dintr-o dinastie de pedagogi. De mai bine de 20 de ani e stabilită în Grecia, unde face lecţii de pian cu discipolii săi de la Athena. Într-o bună zi a facut o păpuşă, care nu a fost apreciată de cea care o primise în dar. Însă, concetăţeanca noastră nu s-a lăsat pradă emoţiilor şi a continuat să confecţioneze păpuşi. Şi, pentru că este pasionată de artă, acum trei ani, Olga a fondat Teatrul de animaţie „Noi”.

O parte din păpuşile create a ajuns la Başcalia, satul de baştină al Olgăi Martînova, iar copiii de la grădiniţa din localitate pot urmări zilnic spectacole în incinta instituţiei.

„Mama, fiind de profesie pedagog, mi-a altoit dragostea faţă de pedagogie şi m-a învăţat să iubesc copiii. Din ţară am plecat în anul 1998. Familia mea era bine, dar mi-am dorit să încerc ceva nou. Timp de doi ani am învăţat limba, după care m-am angajat să predau copiilor lecţii de pian”, spune femeia.



În timp ce preda, Olgăi i-a venit ideea de a traduce în limba greacă poveştile moldoveneşti.

„Dragostea faţă de copii m-a motivat să vizitez copii din orfelinate şi să le spun poveşti. Ideea era să îi pot bucura cu ceva. Primele poveşti au fost „Fata babei şi fata moşneagului”. Ele au rămas preferatele copiilor”, mai povesteşte Olga.

Deşi prima păpuşă pe care a făcut-o nu a fost apreciată la justa valoare, totuşi, concetăţeanca noastră şi-a concentrat eforturile pentru a confecţiona mai multe păpuşi, care astăzi sunt eroii spectacolelor pe care le prezintă împreună cu echipa sa.

„Prima păpuşă confecţionată a fost dăruită unei eleve. Ei nu i-a plăcut. După aceea, am încercat să fac şi altele. Am ales două personaje - fata babei şi fata moşneagului. Aceste două păpuşi le-am trimis acasă grădiniţei în care am activat”, susţine protagonista noastră.

De la o păpuşă, Olga a fondat un teatru de animaţie la Athena.

„Scopul meu a fost să dăruiesc copiilor păpuşi. Eram nerăbdătoare să văd reacţia copiilor. Când am văzut fericirea din ochii copiilor, am înţeles că mi-aş dori să creez un teatru de animaţie”, specifică tânăra.



Olga are o dragoste imensă pentru păpuşi, fiind mereu nerăbdătoare să le vadă în mişcare şi să le admire cum cântă, fiind manevrate de actorii care, în mare parte, sunt tot originari din Moldova.

„Cu ajutorul doamnei Svetlana Lisagor, preşedinte al Uniunii Moldo-Elene, am cunoscut mulţi moldoveni care au fost interesaţi de propunerea mea”, povesteşte Olga.

Uneori lucrul la o păpuşă poate dura şi câteva luni, iar pentru a se bucura de rezultatul muncii sale, Olga Martînova renunţă la vacanţă, la călătorii şi la alte lucruri necesare, cu scopul de a economisi bani pentru a procura materia primă. Astfel, colecţia sa ajunge acum la 32 de păpuşi.

„Crearea unui personaj este un lucru complicat. Mai nou, am început să fac personaje cunoscute, ca Edith Piaf. Pentru a crea un personaj celebru, e nevoie să mă inspir mult. Îi studiez mişcările, comportamentul, mă documentez despre viaţa sa. Odată cu păpuşile pe care le creez, pot spune că trăiesc viaţa personajului ales. Lucrul asupra personajului poate dura şi câteva luni. Desenul, modelarea feţei, mişcarea scenică, îmbracămintea, totul este o muncă grea. Nimeni nu mă ajută financiar. Pefer să nu plec în concediu, dar să fac o păpuşă. Economisesc pentru a putea închiria o încăpere. Actorii mă ajută, dau suflet păpuşilor, dar tot ce se vede, paravanul, decorul, totul este confecţionat de mâinile mele”, dezvăluie Olga.

Denumirea trupei „Noi” semnifică echipa creată din Olga, actori şi păpuşile confecţionate.

Comentarii