Ştiri

Sursa imaginii: pixabay.com

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

21 Iun. 2019 / 17:18

Finanţare nerambursabilă pentru 28 de agenţi economici din ţară

Migranţii sunt încurajaţi să-şi construiască un viitor acasă. 28 de beneficiari ai programului „PARE 1+1” au semnat astăzi contracte de finanţare nerambursabilă, care le va permite să-şi dezvolte propriile afaceri. Programul este destinat lucrătorilor migranţi sau rudelor de gradul întâi ale acestora, care doresc să investească în iniţierea sau extinderea unei afaceri în Moldova, relatează Mesager.

După ce a muncit 14 ani departe de casă, Igor Furtună a decis să se reîntoarcă în Republica Moldova pentru a-şi iniţia propria afacere prin care să revoluţioneze piaţa cu produse de panificaţie.

„Am început activitatea în 2014, am beneficiat tot în acelaşi an de proiectul „PARE 1+1”. Acum compania este o companie în permanentă creştere, cu doi ani în urmă am început exporturile şi lucrăm cu două reţele importante din România, o reţea importantă din Germania şi cu toate reţelele din Republica Moldova”, a spus Igor Furtună, antreprenor, beneficiar al programului „PARE 1+1”.

„Un leu investit în acest program aduce trei lei în economie într-o perioadă relativ scurtă de timp şi mii de oameni deja s-au întors acasă şi muncesc aici. Deci este un program fantastic, care ajută oamenii să se relanseze în economia naţională, să-şi facă o viaţă bună aici”, a declarat ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brânzan.

Programul „PARE 1+1” a fost extins până în anul 2021. În cadrul proiectului, antreprenorii pot obţine un credit nerambursabil în sumă de până la 250 de mii de lei, în baza principiului: fiecare leu investit din remitenţe este suplinit cu un leu din partea statului.

Comentarii