Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

18 Iul. 2019 / 17:15

33 milioane de lei, alocaţi pentru a acoperi cheltuielile de implementare a Legii salarizării

33 milioane de lei din alocaţiile prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2019 au fost alocaţi pentru a acoperi cheltuielile de implementare a Legii salarizării pentru autorităţile publice locale de nivelul 1 şi 2, pentru luna iulie şi august. O decizie în acest sens a fost probată astăzi în cadrul şedinţei Guvernului, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Potrivit ministrului Finanţelor, Natalia Gavriliţă, sunt instituţii unde cheltuielile pentru personal au fost epuizate în luna mai.

Totodată, ministra Finanţelor a anunţat că până la sfârşitul lunii iulie ministerul va veni în faţa Parlamentului cu noi modificări la Legea salarizării.

„Sunt un număr limită, dar sunt asemenea instituţii unde salariile sau cheltuielile de personal planificate au fost epuizate. Noi le oferim acum suficient pentru lunile iulie-august acelor instituţii unde nu există resurse suficiente, iar pentru toate celelalte autorităţi unde insuficienţa începe în septembrie deja va fi în Legea de rectificare a bugetului cu care vom merge în Parlament până la finele luni iulie”, a declarat Natalia Gavriliţă.

Comentarii