Ştiri

Sursa imaginii: Realitatea.md:captură video

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

12 Iun. 2019 / 11:57

Alexandru Slusari: Examinăm posibilitatea adresării directe către compania Kroll

Parlamentul Republicii Moldova s-ar putea adresa direct companiei Kroll, care a investigat frauda bancară, pentru a obţine detalii de la investigaţie şi raportul Kroll-2. Membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bancar din ţară s-au reunit astăzi în prima şedinţă. Potrivit preşedintelui Comisiei, Alexandru Slusari, vicepreşedinte al Legislativului, deputat PPDA, în cadrul Comisiei vor fi audiate mai multe persoane iar autorităţile abilitate vor fi informate despre această anchetă.

„Toţi membrii comisiei au căzut de acord că scopul principal al acestei comisii este elucidarea tuturor acţiunilor sau inacţiunilor din 2010. Totodată am decis să solicităm de la Secretariatul Parlamentului toate documentele de la predecesorii noştri, de la Comisia Reidman şi Răducan. Dacă pentru Comisia Răducan sunt ceva documente, atunci pentru Comisia Reidman a rămas doar hotărârea Parlamentului privind instituirea acestei comisii. Este un lucru suspect, dar noi vom solicita documente. Săptămâna viitoare vom analiza toate documentele şi vom începe audierea mai multor persoane. Sper că la începutul săptămânii viitoare vom veni cu informaţii noi şi mai interesante. Desigur că examinăm varianta adresării directe, nu am decis azi, dar posibil ne vom adresa direct către Agenţia Kroll pentru a primi acest raport Kroll 2, la care vrem să avem acces şi să îl publicăm”, a declarat Alexandru Slusari.

Precizăm că marţi, 11 iunie, Consiliul Suprem de Securitate a decis publicare raportului Kroll -2 şi a cerut guvernatorului Băncii Naţionale să prezinte documentul în regim de urgenţă.

Comisia parlamentară de anchetă privind elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bancar a fost creată prin Hotărârea Parlamentului din 10 iunie.

Amintim că Parlamentul de legislatura a zecea a fost dizolvata prin decretul semnat de Pavel Filip şi publicat în Monitorul Oficial. Ulterior, preşedintele Igor Dodon a anunţat despre anularea acestui decret. 

Comentarii

Ultimele Ştiri

Restricţii de circulaţie în centrul capitalei

Ştiri / Social

25 Aug. 2019 / 09:36

Restricţii de circulaţie în centrul capitalei

Festivalul Strugurelui, la Cimişlia

Ştiri / Regional

25 Aug. 2019 / 09:04

Festivalul Strugurelui, la Cimişlia

Preţuri mai mari la legume

Ştiri / Economic

24 Aug. 2019 / 20:24

Preţuri mai mari la legume

Drumuri renovate în municipiul Ceadîr-Lunga

Ştiri / Regional

24 Aug. 2019 / 19:51

Drumuri renovate în municipiul Ceadîr-Lunga

Monumentul „Eliberării”, inaugurat în faţa AŞM

Ştiri / Cultură

24 Aug. 2019 / 19:20

Monumentul „Eliberării”, inaugurat în faţa AŞM

Vezi arhiva