Ştiri

Sursa imaginii: timpul.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Economic

30 Mar. 2020 / 17:00

Export în UE prin Zona Verde a punctelor de trecere Leuşeni-Albiţa

Antreprenorii îşi vor putea exporta mărfurile în UE prin Zona Verde a punctelor de trecere Leuşeni-Albiţa. În contextul răspândirii a noului tip de coronavirus, Serviciul Vamal din Moldova anunţă că autorităţile române au luat o serie de măsuri cu privire la asigurarea unor culoare „verzi" pentru mijloacele de transport de marfă care tranzitează teritoriul României, relatează Mesager.

Toate autocarele care transportă mărfuri pot trece frontiera Republicii Moldova doar prin vama Albiţa. Astfel, au fost instituite cinci rute de tranzit, care pot fi vizualizate accesând pagina Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor al României.â
Precizăm faptul că intrarea/ieşirea în/din România a mijloacelor de transport marfă în scop de tranzit, se va permite doar prin punctele de trecere a frontierei menţionate în cuprinsul celor cinci rute prestabilite. Culoarele de tranzit pentru transportul de marfă au fost instituite cu scopul de a permite operatorilor din industria de profil, din statele membre UE şi NON UE, să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale.

Prin urmare, trecerea frontierei se va face doar prin vama Albiţa, care face parte din culoarul 5 stabilit de autorităţile române. Nădlac (punct trecere frontieră)- Arad - Timişoara - Lugoj - Ilia - Deva - Simeria - Sebeş - Sibiu - Braşov - Târgu Secuiesc - Lepşa - Focşani - Tesila - Tecuci - Bârlad - Huşi - Albiţa (punct trecere frontieră).

Comentarii