Ştiri

Sursa imaginii: agora.md

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Economic

20 Mai 2020 / 14:37

Avia Invest a rambursat integral datoriile către Autoritatea Aeronautică Civilă

„Avia Invest” SRL anunţă că a rambursat integral datoriile către Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) în valoare de 22,6 de milioane de lei, dar şi toate cheltuielile privind executarea datoriei.

„Rambursarea s-a efectuat în ciuda acţiunilor fără precedent ale autorităţilor şi dorinţei acestora de a acapara compania, prin aplicarea sechestrelor pe banii alocaţi de investitor şi blocarea lor la debitor, banii fiind destinaţi plăţilor „Avia Invest” SRL. Prin urmare, procedura de declarare a insolvenţei „Avia Invest” şi toate presiunile asupra companiei trebuie încetate imediat”, menţionează reprezentaţii companiei în comunicat.

„Sperăm că tot aşa de rapid vor fi achitate acele circa 10 milioane lei restanţe la plata impozitelor şi taxelor la buget”, a comentat, de altă parte, premierul Ion Chicu. 

„Investitorul a înţeles că datoria faţă de stat trebuie de achitat. Nu suntem în iulie 2019 şi reeşalonări de plăţi la stat nu ai cum să obţii. Am fost informat că datoria de circa 22 milioane de lei faţă de Autoritatea Aeronautică Civilă a fost achitată astăzi. Este un lucru bun”, a mai spus primul-ministru.

Amintim că, luni, şeful Cabinetului de miniştri, a anunţat că Guvernul va începe procedura de insolvabilitate a companiei „Avia Invest".

Comentarii