Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Economic

30 Iun. 2020 / 14:17

Centrele comerciale şi pieţele din capitală revin la programul obişnuit de activitate

Primăria municipiului Chişinău informează că, din 1 iulie, centrele comerciale şi pieţele din municipiul Chişinău vor activa cu program obişnuit, însă cu respectarea în continuare a măsurilor de prevenire şi protecţie contra COVID-19. Deciziile au fost luate de Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chişinău.

Astfel, pieţele vor activa de la 5:00 dimineaţa până la 19:00, inclusiv în zilele de odihnă, cu interzicerea comerţului ambulant în preajma lor. Totodată, zilele de luni vor fi sanitare pentru toate pieţele din municipiul Chişinău, indiferent de forma de proprietate. De asemenea, se interzice accesul copiilor cu vârsta de până la şapte ani în toate pieţele de pe teritoriul municipiului, iar administratorii vor asigura realizarea acestei prevederi prin controlul riguros la punctele de intrare în zonele de comerţ menţionate.

Potrivit documentului, tot din 1 iulie, centrele comerciale din municipiul Chişinău şi unităţile comerciale specializate din cadrul acestora  vor activa cu program obişnuit, cu respectarea şi monitorizarea strictă a prevederilor de prevenire a infecţiei COVID-19. În funcţie de evoluţia şi tendinţa situaţiei epidemiologice, a infecţiei prin Coronavirusul de tip nou, măsurile de precauţie vor fi revizuite.

În context, e de menţionat că până la 15 iulie 2020, se suspendă activitatea zonelor de agrement din municipiul Chişinău şi organizarea ceremoniilor în orice instituţie, indiferent de statut, public sau privat.

Până la mijlocul lunii iulie este interzisă şi activitatea cluburilor de noapte, a discotecilor, indiferent de denumire de firmă.

Tot până la 15 iulie este interzis: scăldatul în lacurile cu plajă, inclusiv cele din zonele de agrement din municipiul Chişinău; aflarea în locuri publice în grupuri mai mari de trei persoane; aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 de ani în afara domiciliului şi în spaţiile publice fără necesitate stringentă; aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, de sport şi zone de agrement; activitatea centrelor de reabilitare şi recuperare balneosanatorială; activitatea procesului educaţional; activitatea taberelor de odihnă a copiilor; organizarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor şi competiţiilor municipale cu caracter cultural şi sportiv.

 

Comentarii