Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Economic

20 Aug. 2019 / 18:37

Consumatorii care iau credite nebancare ar putea fi mai protejaţi

Consumatorii care iau credite nebancare ar putea fi mai protejaţi. Un proiect de lege despre minimalizarea riscurilor clienţilor persoane fizice la contractarea unor astfel de credite a fost elaborat şi este propus de Comisia Naţională a Pieţei Financiare, care a început dezbaterile publice ale proiectului, relatează Mesager.

Potrivit specialiştilor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, în situaţia când companiile care acordă credite nebancare populaţiei se dezvoltă spectaculos în ultimii ani, tot mai evidente sunt riscurile consumătorilor, care se rezumă la costuri nejustificate ale împrumuturilor. Autoritatea de supraveghere propune introducerea unor norme şi pârghii de atenuare.

„Noi propunem o serie de măsuri care să excludă supra îndatorarea consumătorului pe de o parte, pe de altă parte, să nu fie folosite diferite procedee juridice ca totuşi să fie aplicate tot felul de penalităţi şi costuri suplimentare, astfel ca omul să nimerească în situaţia de incapacitate de plată”, a spus Iurie Filip, vicepreşedintele CNPF.

„Există anumite practici abuzive, ne propunem să introducem un regim cât mai eficient de sancţionare, inclusiv financiară asupra ocn-urilor şi astfel se propune de a sancţiona ocn-urile în mărim de 5 la sută din activitatea ocn-urile de la 50 de mii până al 500 de mii de lei. Un alt aspect - atribuirea unor competenţe suplimentare către CNPF, ne propunem să elaborăm un act normativ ce presupune reglementarea unei creditări responsabile din partea ocn-urilor. Organizaţia de creditare nebancară urmează să verifice dacă poate persoana fizică şi are resurse financiare pentru a rambursa toată obligaţia pusă pe umerii consumătorului”, a spus Alina Cebotariov, şefă de direcţie CNPF.

Conform datelor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, de la 1 iunie 2019, activele deţinute de organizaţiile de creditare nebancară se cifrează sub 10 miliarde de lei, fiind în creştere cu 65 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Numărul beneficiarilor de credite nebancare a ajuns la 465 mii de persoane, iar valoarea medie a unui împrumut constituie peste 18 mii de lei.

Comentarii