Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Economic

07 Noi. 2019 / 15:52

Furnizorul de energie electrică şi termică din Bălţi a fost modernizat

Principalul furnizor de energie electrică şi termică din Bălţi a fost modernizat. Lucrările au fost realizate cu susţinerea unui proiect european în valoare de peste 10 milioane de euro, finanţat de către BERD şi Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţa Energetică şi Mediu.

„Acest proiect este foarte important şi strategic atât pentru pentru dezvoltarea întreprinderii noastre CET Nord, cât şi pentru municipiul Bălţi. Este o tehnologie nouă, o tehnologie prima aplicată de către CET Nord. Cele mai principale beneficii ar fi optimizarea costurilor” afirmă Marian Brânză, director general, CET NORD.

Acum întreprinderea dispune de  o centrală de cogenerare modernă şi de un cazan cu o putere termică de 650 kw pe oră. De aici agentul termic este distribuit  în 130 de blocuri locative.

„Este un proiect de top pentru RM şi pentru această regiune, pentru că vorbim de o staţie de cogenerare de înaltă eficienţă. Este o staţie, o tehnologie foarte modernă, se va reflecta în buzunarul cetăţenilor, pentru că va scădea implicit costul producerii gigacalorie” a specificat Mihai Paraschiv, executor lucrări.

Proiectul a fost realizat cu susţinerea Bancii Europeane pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Fondului Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu. BERD a oferit un împrumut  de 7 milioane de euro şi un credit nerambursabil de 740 mii de euro.

„Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este cel mai mare donator instituţional al RM. Noi suntem bucuroşi să finaţăm astfel de proiecte pentru că oferă o eficienţă sporită, emisii reduse” a declarat Angela Sax, reprezentant BERD.

„Este o investiţie de succes pentru Moldova. Astfel de centrale sunt construite şi în Ucraina. Noi vom fi bucuroşi să finaţăm proiecte similare şi în alte oraşe din Moldova” mai spune Ewa Manik, reprezentant, Fondul E5P

Furnizorul  livrează agent termic pentru 100 mii de locuitori din municipiului Bălţi.  Întreprinderea a fost înfiinţată în 1956 şi este una din cele 3 Centrale electrice de termoficare din Moldova.

Comentarii