Ştiri

Sursa imaginii: diez.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

12 Feb. 2019 / 16:22

Începe depunerea dosarelor pentru concursul „Marca comercială a anului 2019”

Companiile, întreprinderile şi organizaţiile care vor să participe la concursul „Marca comercială a anului 2019” pot depune dosarele la Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, până pe 1 aprilie. Participanţii pot concura pentru premiul cel mare „Mercurul de Aur”, pentru medaliile de aur, argint sau bronz. Câştigătorii îşi vor putea expune produsele peste hotarele ţării, relatează Mesager.

În acest an, participanţii concursului „Marca comercială a anului” vor concura pentru 12 nominalizări, la 11 categorii.

„Anul trecut noi am lansat poziţii noi, pe lângă „Debutul anului”, „Aprecierea consumatorului", noi am venit cu noutăţi cum ar fi rebranding-ul, cu noutăţi către întreprinzători cum ar fi „Femeia în afaceri” sau „Liderul anului”. Noi încurajăm prin acest concurs înregistrarea Mărcii Comerciale, mai ales pentru cei care se lansează şi care urmează să descopere aceste instrumente ale proprietăţii intelectuale, care sunt protejabile pentru înregistrare”, a declarat Lilia Bolocan, directoarea Agenţiei de Stat pentru Protecţie Intelectuală (AGEPI).

„Premiul pentru realizări în domeniul calităţii” este acordat anual companiilor şi antreprenorilor care obţin rezultate semnificative.

„Promovăm calitatea produsului autohton. Noi an de an creştem exportul din Republica Moldova pentru că avem calitate, avem produse ce sunt promovate prin intermediul expoziţiilor „Fabricat în Moldova”, dar şi a concursurilor naţionale şi internaţionale unde participă producătorii autohtoni”, a menţionat Sergiu Harea, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei.

Concursul „Marca comercială a anului” a fost iniţiat în anul 2003 şi are drept scop promovarea practicilor de succes în domeniul businessului, familiarizarea consumatorilor cu cele mai bune mărci de pe piaţa autohtonă, precum şi remarcarea celor mai competitive întreprinderi din Republica Moldova. Câştigătorii vor fi premiaţi în luna mai. Până în prezent, la concurs au participat 1400 de mărci comerciale.

Comentarii