Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Economic

11 Sep. 2020 / 11:31

Legea bugetului de stat pentru anul 2020 a fost modificată

Cu 59 de voturi, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în cadrul şedinţei plenare de astăzi, 11 septembrie, modificări la Legea bugetul de stat pentru 2020 în lectură finală. Potrivit modificărilor, deficitul bugetar se diminuează cu 1,2 miliarde de lei, adică de la 17,2 miliarde de lei până la 16 miliarde de lei, ceea ce constituie 7,8% din Produsul Intern Brut.

Potrivit proiectului de lege, factorii de bază care au determinat modificările operate sunt: ajustarea indicatorilor bugetari reieşind din prognozele ajustate ale principalilor indicatori macroeconomici conveniţi cu experţii Fondului Monetar Internaţional, evoluţia economiei naţionale sub presiunea efectelor pandemiei COVID-19, dar şi a calamităţilor naturale; necesitatea identificării resurselor suplimentare pentru programe de cheltuieli care sunt prioritare în prezent, dar şi revizuirea programelor de cheltuieli, reieşind din mersul executării curente şi capacităţile de valorificare a alocaţiilor aprobate până la finele anului.

Conform estimărilor, veniturile bugetului de stat vor constitui circa 37,2 miliarde de lei, cu o diminuare de 649,5 milioane de lei (sau cu 1,7%) faţă de volumul aprobat. Modificările propuse conţin atât diminuări, cât şi majorări de venituri. Astfel, diminuările la venituri constituie 905,1 milioane de lei şi se referă la taxa pe valoarea adăugată la mărfurile importate, granturile primite de la organizaţiile internaţionale, încasările de la prestarea serviciilor cu plată, taxele pentru comerţul exterior, accizele la mărfurile produse pe teritoriul republicii, accizele la autoturismele importate etc.

Majorările la venituri se cifrează la 387,6 milioane de lei şi se axează pe: accizele la mărfurile importate, TVA la mărfurile produse şi serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova, impozitul unic aferent rezidenţilor parcurilor pentru tehnologia informaţiei, dar şi pentru dividendele de la cota parte a statului în societăţi pe acţiuni şi defalcările din profitul net a întreprinderilor de stat.

Totodată, a fost majorată restituirea taxei pe valoarea adăugată cu 132 milioane lei, inclusiv 100 milioane lei pentru suplinirea Programului de rambursare a TVA pentru agricultorii care înregistrează sumele TVA spre deducere.

 

Comentarii