Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Economic

04 Noi. 2019 / 17:35

Mai mulţi elevi şi studenţi au învăţat cum să gestioneze corect propriile venituri

Sute de elevi şi sudenţi din ţară ascultă lecţii de educaţie financiară la BNM, după care continuă să afle noi informaţii din domeniul financiar de la băncile comerciale. Este vorba despre o noua acţiune de informare, organizată de Banca Centrală, pentru elevii şi sudenţii din ţară. Denumite sugestiv „Drumul banului", aceste activităţi au scopul de a informa tinerii despre rolul banilor în economie, dar şi despre gestionarea corectă a propriilor venituri, relatează Mesager.

Primii care au călătorit pe drumul banului au fost studenţii facultăţii de drept a Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare". La BNM  tinerii au vizitat sala de expoziţii, unde au aflat care sunt cele mai importante evenimente din istoria leului moldovenesc, au admirat lingoul de aur ce cântăreşte peste 12 kilograme şi are o valoare de 8 milioane de lei. În cadrul excursiei, studenţii au aflat şi cum să deosebească un leu fals de unul adevărat.

„Este ceva foarte interesant, am aflat multe lucruri noi ce ţine de istoria BNM şi apariţia leului moldovenesc şi evoluţia bancnotelor pe parcursul anilor” susţine Bogdan Petru-Tanas, student la Academia „Ştefan cel Mare”.   

„Am aflat lucruri noi cum putem să identificam bancnotele false, am aflat din ce sunt fabricate, când se tapează bancnota, sunt unele printări stratificate care vizual şi tactil putem să le identificăm,  luând în consideraţie specificul profesiei noastre este important să cunoaştem aceste aspecte” a spus Cătălina Oboroc, studentă la Academia „Ştefan cel Mare”.   

Tinerii au beneficiat şi de o lecţie de educaţie financiară.

„Costul creditului nu este doar dobânda ceea ce ni se spune iniţial, la dobânda iniţială se mai adaugă alte cheltuieli  care în final aduc costul creditului la o valoare mult mai mare. În termeni generali noi întţelegem inflaţia ca creşterea generală a preţurilor. În anul 2015 o cafea costă de exemplu 10 lei, atunci deja in 2016 costa 11 lei, în 2017 - 12 lei şi ajungem în 2020 când preţul acestea se poate dubla chiar” afirmă Dumitru Pântea, Centrul „Expert-Grup”

 „Vrem să Îmbunătăţim capacităţile tinerilor, în mod special, de a lua decizii finaiciare înţelepte, decizii financiare asumate  pentru a fi o persoană de succes în secolul 21” menţionează Eugen Ghileţchi, economist Centrul „Expert-Grup”

„Acum la orice colţ poţi să te duci să împrumuţi nişte bani şi totodată  foarte puţină lume înţelege aşa noţiuni ca dobândă anuală unică sau care sunt riscurile de semnare a unui contract de împrumut la fel foarte puţin ştiu ce pot face cu economiile lor, şi cum saă-şi păstreze banii” a spus Natan Garştea, consilier a guvernatorului BNM.

Vizitele de studiu pe „Drumul banului" sunt organizate, în perioada 4-8 noiembrie, pentru aproximativ 500 de elevi şi studenţi care s-au înscris prealabil. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului de educaţie financiară „Învaţă! Dă sens banilor" lansat în luna martie curent de BNM în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup".

Comentarii