Ştiri

Sursa imaginii: construct.md

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Economic

10 Aug. 2019 / 19:00

Preţurile la apartamentele din Chişinău sunt în creştere

Preţurile la apartamentele din Chişinău sunt în creştere, în comparaţie cu perioada similara a anului trecut. În iulie preţul mediu al unui m2 al apartamentelor din Chişinău a constituit 650 de euro, fiind în creştere cu circa 30 de euro sau cu 5% faţă de iunie. Potrivit experţilor factorii principali care le-au influenţat sunt: migraţia internă, creşterea economică, majorarea salariului mediu pe economie şi proiectul Prima casă. În acelaşi timp, experţii susţin ca preţul imobilelor in Moldova în comparaţie cu nivelul mediu de salarizare este destul de mare, care, potrivit realităţilor din ţările dezvoltate ar trebui să oscileze intre 1-2 salarii medii pe economie, relatează Mesager.

Costurile locuinţelor din Chişinău variază între 400 şi 1.300 euro/mp. Potrivit agenţilor imobiliari, preţul mediu solicitat pentru un apartament vechi cu o cameră porneşte de la 22 de mii de euro, iar pentru unul nou, moldovenii trebuie să achite 32 de mii de euro. Costul locuinţelor cu două încăperi este de 30 şi respectiv 50 de mii de euro.

„Un apartament cu o odaie cu reparaţie la cheie se poate de luat începând cu 33-36 de mii de euro. În jur de 40 de metri pătraţi. Desigur că se vând şi apartamentele cu 3-4 odăi, dar puţin mai greu în dependenţă de amplasarea complexului si de metraj. E paradoxal faptul ca totuşi în casele vechi întâlnim preţ la o camera foarte aproape de preţul unui apartament într-o casa noua, dar totuşi în mediu ele sunt puţin mai ieftine”, a declarat agentul imobiliar Ştefan Repeşciuc.

Experţii economici spun că preţurile s-au majorat din cauza migraţiei interne, dar şi a noilor oferte de creditare apărute pe piaţa imobiliara.

„Factorul principal care influenţează asupra nivelului preturilor pe piaţa imobiliară este implicit economia ţării, datele de creştere economică, salariul mediu în economie. Cred că prima casă este un proiect care a exercitat un efect asupra evoluţiei pe piaţa imobiliară implicit rolul şi dacă vreţi succesul la prima casa revine faptului că băncile comerciale au intrat în joc”, a precizat expertul economic, Viorel Gârbu.

Moldovenii spun că preţurile apartamentelor sunt exagerate.

„Dat fiind ca nu ştiu care va fi situaţia, rămân sau nu în ţara, de asta încă nu am luat o decizie, însă preţurile sunt cam pipărate”, „Majoritatea tinerilor nu au aşa salarii ca sa poată să-şi permită sau dacă îşi permit ceva atunci foarte mic”, „Acei care lucrează la stat la sigur ca nu-şi pot permite luxul de a-şi procura un apartament, preţurile sunt bune pentru cei care vând, dar pentru cei care le cumpără preţurile sunt ireale”, „La ziua de azi nu aş putea să procur un apartament deoarece trebuie de adunat bani şi în opinia dumneavoastră e scump e ieftin? Dacă iei în comparaţie cu alte state e ieftin dacă - în comparaţie cu salariile pe care noi le primim e scrum”, a declarat oamenii.

Agenţii imobiliari spun că cele mai solicitate sunt apartamentele din sectoarele Botanica şi Rîşcani datorită infrastructurii dezvoltate şi accesibilităţii transporturilor. Mai puţin solicitate sunt locuinţele din sectoarele Buiucani şi Ciocana. Diferenţa de preţ la apartamentele identice din aceste sectoare ajunge la 5%.

Comentarii