Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Economic

19 Noi. 2020 / 12:18

Proiectul de lege privind consolidarea integrităţii BNM, votat de Parlament în două lecturi

Parlamentul a în şedinţa de astăzi, 19 noiembrie, în ambele lecturi, un proiect de modificare a unor acte legislative în scopul consolidării integrităţii şi finalităţii deciziilor de politică monetară, reglementare şi supraveghere bancară ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

Documentul prevede modificarea Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei, a Codului penal, Codului de procedură penală, Codului de procedură civilă, Legii privind redresarea şi rezoluţia băncilor şi a Legii privind activitatea băncilor. Amendamentele propuse vizează răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin actul administrativ ilegal al BNM, mecanismul de determinare a mărimii prejudiciului material cauzat, precum şi modul de atragere la răspundere a membrilor organelor de conducere ale BNM.

Proiectul de lege a fost elaborat de Banca Naţională a Moldovei. Potrivit autorilor, acesta vine să îmbunătăţească reglementările aferente cadrului de înlăturare a acţionarilor neconformi din sectorul bancar, regimului compensaţiilor pentru daunele cauzate de actele emise de BNM şi cele aferente autonomiei, precum şi responsabilizării regulatorului bancar.

Aprobarea proiectului face parte din angajamentele asumate în cadrul Programului de cooperare cu Fondului Monetar Internaţional. 

Preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a îndemnat responsabilii de implementarea noii legi să insiste asupra transpunerii eficiente a prevederilor acesteia.

Comentarii