Ştiri

Sursa imaginii: Vrancea24

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Economic

06 Feb. 2019 / 10:04

România alocă două milioane de euro pentru studiu de fezabilitate a autostrăzii Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni

Autorităţile române vor aloca din bugetul anului curent circa 2 milioane de euro pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru construcţia aşa-numitei „autostrăzi de asociere”: Târgu Mureş-Iaşi – Ungheni, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Acest lucru a fost anunţat de presa română, menţionând că iniţial proiectul legii bugetului pentru 2019, aprobat de Parlament în noiembrie 2018, nu a inclus finanţare pentru proiectul de construire a acestei autostrăzi, care include podul peste râul Prut din Ungheni.

Documentul prevede construirea unei autostrăzi moderne de 320 km până la graniţa cu Moldova, inclusiv podul din Ungheni peste Prut.

Valoarea proiectul este estimată la aproximativ 4 miliarde de euro, iar UE şi-a exprimat deja disponibilitatea de finanţare.

Construcţia autostrăzii va dura maximum 4 ani şi va fi data în folosinţă până la 1 decembrie 2022.

Comentarii