Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

09 Apr. 2020 / 16:13

UE alocă Republicii Moldova 87 milioane de euro

Uniunea Europeană (UE) sprijină bilateral Republica Moldova în combaterea crizei prin realocarea a 87 milioane de euro. Această sumă se formează din fonduri disponibile din alte programe de asistenţă europeană în vigoare, ce vor fi redirecţionate pentru contracararea consecinţelor crizei.

„Apreciem foarte mult asistenţa oferită de UE în această perioadă dificilă, care vine să sprijine eforturile ţării în contracararea crizei epidemiologice şi consecinţelor acesteia. În mod aparte salutăm abordarea sistemică şi de durată, care prevede atît măsuri imediate pentru sistemul de sănătate şi pentru susţinerea păturilor vulnerabile şi necesităţilor sociale, precum şi un program amplu pentru redresarea economiei”, a precizat ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Oleg Ţulea.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, asistenţa vine să completeze fondurile în valoare totală de 140 milioane care au fost alocate de UE tuturor ţărilor din Parteneriatul Estic (PaE) din programul regional de asistenţă.

Amintim că, din programul regional destinat PaE, UE a alocat 30 milioane EUR prin intermediul OMS pentru sistemele medicale, cca 11.3 milioane pentru susţinerea păturilor vulnerabile şi necesităţilor sociale ce vor fi valorificate prin intermediul organizaţiilor societăţii civile şi cca 100 milioane EUR pentru redresarea economiei, în special întreprinderilor mici şi mijlocii.

Comentarii