Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Economic

25 Mai 2020 / 23:05

Unităţile de alimentaţie publică îşi reiau activitatea din 15 iunie

Unităţile de alimentaţie publică îşi reiau activitatea începând cu data de 15 iunie. Decizia a fost luată în seara zilei de 25 mai de membrii Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică. Potrivit instrucţiunilor aprobate de comisie, până la redeschidere, administratorii unităţilor vor asigura dezinfectarea suprafeţelor, spaţiilor şi utilajelor.

Unităţile pentru alimentaţie publică vor funcţiona cu respectarea Instrucţiunii privind prevenirea infecţiei COVID-19.

Astfel, personalul care va presta servicii de alimentaţie publică va fi asigurat cu echipament de protecţie, fiind monitorizată starea sănătăţii. Fiecare vizitator, la intrare în local va fi supus termometriei.

Va fi exclusă aglomerarea prin asigurarea respectării distanţei fizice de 1,5-2 metri între persoane. Se va admite deservirea la mese a maximum patru persoane, cu excepţia grupurilor constituite din membrii unei familii de gradul unu şi doi pe linie dreaptă şi colaterală.

Igienizarea şi dezinfectarea meselor va fi efectuată după fiecare client.

Comentarii