Ştiri

Sursa imaginii: ntv.md

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Economic

21 Noi. 2019 / 17:42

Vinurile moldoveneşti, apreciate de experţii de talie mondială

Moldova ar trebui să-şi definească propriul stil al vinului, iar acesta s-ar putea realiza dintr-o îmbinare perfectă între soiurile nobile roşii europene şi cele autohtone. Este concluzia unor experţi de talie mondială care s-au aflat trei zile in Moldova şi au degustat peste 200 de vinuri autohtone. Concluziile formulate în urma degustărilor ar putea fi luate în calcul la elaborarea unei strategii sectoriale, relatează Mesager.

Gerd Stepp este consultant internaţional în Germania şi lucrează pentru cei mai mari importatorii de vinuri din lume. El spune că vinurile moldoveneşti au un mare potenţial, dar trebuie valorificat.

„Sunt pentru prima dată în Moldova şi am rămas impresionat de calitatea şi varietatea vinurilor moldoveneşti. Aveţi vinuri foarte bune, dar cel mai important este să înţelegeţi pentru care piaţă produceţi” susţine Gerd Stepp.

Experţii au degustat peste 200 de vinuri moldoveneşti, inclusiv din recolta anului curent. Unul dintre cei mai influenţi 10 experţi din domeniu la nivel global, Robert Joseph, recomandă viticultorilor să lucreze în strânsă colaborare cu vinificatorii.

„Toată industria vitivinicolă din Moldova trebuie să conlucreze pe plan extern. Ţara voastră trebuie să-şi difinească stilul, cred că ar trebui sa prevaleze cupajele din alte soiuri şi soiuri indigene. Într-un final, chiar şi o creştere a preţului de 50 de cenţi per litru va avea un impact major, atât pentru sectorul vitivinicol, cât şi pentru întreaga economie a ţării” consideră Robert Joseph.

Producătorii de vinuri spun că informaţiile le vor fi de mare folos.

„Aflăm de la purtători redutabili aceste informaţii, de la oameni care ştiu ce se consumă în Occident, ce-i mai întrebat, unde ar fi locul potrivit şi segmentul potrivit de preţ, pe bază de ce strategii ar trebui să începem munca de a ne face şi noi un loc în marea familie a vinurilor din Europa” spune Călin Aprodu, director executiv a unei companii vinicole.

„Exerciţiul de astăzi este destinat pentru a evalua profilul vinurilor moldoveneşti şi de a detecta care sunt acele aspecte care ne fac competitivi pe plan internaţional, pentru a reuşi să vindem mai bine şi mai corrct vinul produs în Moldova” menţionează Diana Lazăr, vicedirector de proiect USAID Moldova.

„Fără îndoială acest proiect este unul foarte important pentru a vedea potenţialul de comercializare a vinurilor moldovenesti pe pieţele renumite internaţionale, acolo unde cererea pentru vinuri de calitate este foarte strictă” susţine Irina Bâstriţcaia, vicedirector Oficiului Naţional al Viei şi Vinului.

Concluziile formulate în urma degustărilor ar putea fi luate în calcul la elaborarea strategiei sectoriale „Vinul Moldovei 2030”, la care lucrează în prezent Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, cu suportul partenerilor externi de dezvoltare.

Comentarii