Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Svetlana Cojocaru

Ştiri / Eurovision 2019

18 Ian. 2019 / 18:30

28 de dosare, depuse la selecţia naţională Eurovision 2019

Începe confruntarea pentru etapa naţională Eurovision 2019. Astăzi a fost ultima zi de depunere a dosarelor de participare la competiţie. 28 de dosare au fost înscrise în concurs, iar printre cei care au reuşit să se înscrie în marea bătălie muzicală se regăsesc artişti cu experienţă, dar şi tineri care se lansează pentru prima dată pe scena mare.

Reprezentantul Republicii Moldova la Concursul Internaţional Eurovision Song Contest 2019 va fi selectat în urma a trei etape: audiţiile LIVE, Semifinala şi finala naţională, ce se vor desfăşura pe 2 şi respectiv, 3 martie.

Luni, 21 ianuarie, membrii Comitetului de organizare a show-ului se vor întruni într-o nouă şedinţă pentru a  analiza fiecare dosar în parte, astfel încât acestea să întrunească toate condiţiile stipulate în Regulamentul concursului. Tot luni va fi luată o decizie privind ziua organizării audiţiilor LIVE, atunci când juriul, format din profesionişti din domeniu, va evalua prestaţia vocală a concurenţilor.

Amintim că cea de-a 64-a ediţie a Eurovision Song Contest 2019 va avea loc în Israel, după ce interpreta Netta Barzilai a cucerit publicul, cu piesa „Toy”. Anul trecut, trupa DoReDos, care a reprezentat Republica Moldova la etapa internaţională Eurovision Song Contest, a obţinut locul al 10-lea. Prestaţia trupei a fost apreciată şi de comitetul de organizare a concursului, care le-a oferit premiul „The buzz award”, pentru cea mai bună prezentare scenică.

Cea de-a 64-a ediţie a concursului va avea loc în Israel şi va fi compusă din două semifinale, organizate pe 14 şi 16 mai, şi finala care va avea loc în data de 18 mai 2019. Competiţia muzicală, tradiţional, va fi transmisă, în direct, de Moldova 1, Radio Moldova  şi on-line pe www.trm.md.  

Comentarii

Ultimele Ştiri

Radu Albot la Roland Garros

Ştiri / Sport

26 Mai 2019 / 23:58

Radu Albot la Roland Garros

Rezultate din Divizia Naţională de fotbal

Ştiri / Sport

26 Mai 2019 / 23:43

Rezultate din Divizia Naţională de fotbal

Forum de nutriţie la Chişinău

Ştiri / Social

26 Mai 2019 / 19:58

Forum de nutriţie la Chişinău

Ia, promovată de Ziua Naţională a Portului Popular

Ştiri / Social

26 Mai 2019 / 18:30

Ia, promovată de Ziua Naţională a Portului Popular

Vezi arhiva