Ştiri

Sursa imaginii: mediafax.ro

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Internaţional

18 Iul. 2019 / 16:42

Accident teribil pe o şosea din Turcia: Cel puţin 15 imigranţi au murit şi 20 au fost răniţi

Cel puţin 15 imigranţi clandestini au murit şi peste 20 au fost răniţi joi după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier în sud-estul Turciei, a anunţat un guvernator local, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Microbuzul în care se aflau imigranţii a ieşit de pe şosea şi a intrat într-un şanţ în provincia Van.

Imaginile surprinse la faţa locului arată un microbuz intrat într-un şanţ, iar victimele întinse pe marginea drumului.

Televiziunea turcă NTV a anunţat că mai mulţi pasageri au fost aruncaţi în afara vehiculului, în momentul impactului.

Destinaţia microbuzului şi naţionalităţile imigranţilor sunt necunoscute.

NTV îl citează pe guvernatorul Mehmet Emin Bilmez care a declarat că imigranţii ar putea fi afgani, pakistanezi şi din Bangladesh.

Comentarii