Ştiri

Sursa imaginii: newsmaker.ro

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Internaţional

17 Sep. 2019 / 13:04

Alegeri parlamentare anticipate în Israel

Israelienii sunt chemaţi astăzi la vot în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. Miza alegerilor nu este doar rămânerea în funcţie a premierului Benjamin Netanyahu, scrutinul ar putea decide şi soarta celor două state Israel şi Palestina, relatează Moldova 1.

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 07:00 şi urmează să se închidă la 22:00. Aproximativ 6,4 milioane de persoane sunt eligibile să voteze pentru cei 120 de membri ai Knesset-ului la Ierusalim.

Două partide îşi dispută victoria în această rundă a alegerilor anticipate: Likud, condus de actualul prim-ministru Beniamin Netanyahu şi Kahol Lavan, al cărui lider este generalul Benny Ganz, fost şef al armatei israeliene. Conform sondajelor, alegerile ar urma să fie câştigate de Partidul Likud, condus de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, însă acesta va fi nevoit să realizeze o coaliţie pentru a forma noul Guvern.

Netanyahu guvernează de 13 ani statul evreu. În cadrul campaniei electorale el a promis că dacă iese câştigător, va anexa Valea Iordanului, unde trăiesc, potrivit estimărilor, 60.000 de palestinieni şi colonişti israelieni.

În această dimineaţă Netanyahu a mers mai departe şi declara că va anexa Kiryat Arba şi regiunile evreieşti din Hebron. El a mai spus că a vorbit cu preşedintele SUA, Donald Trump, despre planul vizând suveranitatea aşezărilor din Cisiordania.

Duminică, Netanyahu a ţinut o şedinţă de guvern pe Valea Iordanului, în cursul căreia a discutat despre planurile sale de suveranitate legate de această zonă.

Comentarii