Ştiri

Sursa imaginii: a1.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Internaţional

10 Mar. 2019 / 14:07

Alegeri parlamentare în Coreea de Nord

Nord-coreenii îşi aleg duminică un nou Parlament pentru a doua oară sub conducerea liderului suprem Kim Jong-un, însă procedura reprezintă o formalitate, iar competiţia nu este una reală, relatează Dpa, citat de mediafax.ro.

Alegătorii trebuie să bifeze „da” sau „nu” pe buletinul de vot, după ce un singur candidat din cadrul Partidului Muncitoresc Coreean este desemnat pentru fiecare circumscripţie.

Cei 687 sunt aleşi pentru o perioadă de cinci ani, iar rezultatele sunt anunţate în două zile.

Potrivit agenţiei nord-coreene KCNA, aproximativ 57% din alegători au votat deja până la prânz.

„Toţi alegătorii participă în scopul prosperităţii ţării socialiste şi dezvoltării puterii poporului împreună cu mândria şi onoarea lor”, scrie KCNA.

Observatorii susţin că alegerile au scopul de a consolida unitatea în ţară, care este izolată pe plan internaţional din cauza programului său nuclear.

Un al doilea Summit între Kim Jong-un şi preşedintele american Donald Trump s-a încheiat în februarie, la Hanoi, fără semnarea unui tratat.

 

Comentarii