Loading
ro en ru
Internaţional
23 Iunie 2012 | 16:59
Alegeri prezidenţiale în Egipt
Rezultatele alegerilor prezidenţiale din Egipt în cadrul cărora s-au confruntat Mohamed Morsi, candidatul Fraţilor Musulmani, şi Ahmad Shafiq, fost premier al lui Hosni Mubarak, vor fi anunţate duminică, a declarat sâmbătă secretarul general al Comisiei Electorale, Hasan Bagato.

"Rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale vor fi anunţate duminică la ora 15.00 (16.00 ora României) de către preşedintele acestei comisii, Faruk Sultan", a anunţat Bagat într-un comunicat.

Rezultatele oficiale ale celui de-al doilea tur, organizat la 16 şi 17 iunie, ar fi trebuit proclamate joi, dar comisia a amânat anunţul pentru a avea timp să examineze recursurile celor două tabere, care au revendicat amândouă victoria.

Aceste anunţuri au fost criticate vineri de Consiliul suprem al forţelor armate (CSFA), care conduce ţara de la înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak şi care şi-a alocat recent competenţe suficient de vaste pentru a rămâne în prim-plan indiferent cine va fi noul preşedinte ales.

Autor: Violeta Gorun
Cuvinte cheie:
Comentarii:
Ştiri
Promo
Moldova 1
Prima rundă de negocieri în vederea formării unei noi coaliţii majoritare care ar vota noul Guvern a început, astăzi, între reprezentanţii PLDM, PD şi grupul liberalilor reformatori. La discuţii a participat pentru puţin timp şi candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru, Iurie Leancă. Pe 15 mai, preşedintele Nicolae Timofti l-a desemnat oficial pe Iurie Leancă în această funcţie. Premierul desemnat ar urma să ceară votul de încredere al Parlamentului până la 31 mai.
Radio Moldova
Săptămâna curentă, în Parlament, ar putea fi făcută prima tentativă de votare a noului Guvern. De această părere este deputatul liberal Valeriu Munteanu, care a declarat, în cadrul emisiunii „Spaţiul Public” de la Radio Moldova, că în prezent este imposibil să fie votat Guvernul Leancă.
mai multe emisiuni: TV | Radio
Curs BNM
Abonare la Știri
Live Stream
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam