Ştiri

Sursa imaginii: agerpres.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Internaţional

17 Oct. 2020 / 14:33

COVID-19 a provocat peste un milion de decese la nivel mondial

Numărul de decese la nivel mondial în rândul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la peste un milion. Un număr alarmant de cazuri au fost înregistrate timp de o sămtămână şi în Europa, care a raportat de trei ori mai mult decât de la începutul pandemiei. Astfel, cele 27 de state ale Uniunii Europene au raportat cel mai ridicat număr al infectărilor din lume, depăşind şi principalele focare ale planetei, Statele Unite ale Americii şi India. Cele mai multe cazuri a înregistrat Franţa, Spania, Cehia, Italia, Belgia şi Polonia, relatează Moldova 1.

România raporteză a treia zi consecutiv peste 4.000 de cazuri de COVID-19. Situaţia devine din ce în ce mai alarmantă, numărul de îmbolnăviri a ajuns la peste 172 mii, iar cel al deceselor la 5.749. Medici afirmă că numărul locurilor libere din spitale este limitat.

Totodată, mai multe ţări din Europa sunt nevoite să revină la restricţiile drastice. Anglia se pregăteşte să aplice noi restricţii după ce numărul de cazuri a început să crească semnificativ. Astfel, până în prezent au fost înregistrate 526 mii de cazuri şi 38 mii de decese.

Ucraina a raportat, în ultimele 24 de ore, 6.410 cazuri noi de COVID-19. Astfel, de la începutul pandemiei, peste 293 de mii de persoane s-au infectat. În ţara vecină, boala a provocat mai mult de 5.500 de decese.

Rusia a raportat un nou record privind numărul de noi cazuri de COVID-19, 15.150 de infectări în ultimele 24 de ore, dintre care peste 5.000 la Moscova. O primă reacţie vine de la Kremlin, care s-a arătat îngrijorat de situaţia actuală, transmite Digi24.ro.

Iar în Franţa, începând de azi, este instituită din nou stare de urgenţă sanitară. Deplasările sunt interzise între orele 21:00 şi 06:00 în regiuni.

Comentarii