Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Internaţional

28 Sep. 2020 / 09:22

Morţi şi răniţi în urma luptelor violente din Nagorno-Karabah

Armenia şi Azerbaidjanul, foste republici sovietice, se află în pragul războiului, acuzându-se reciproc că au început lupte violente pentru controlul Nagorno-Karabah, o volatilă regiune separatistă din Azerbaidjan populată majoritar de etnici armeni, scrie ştirileprotv.ro.

Evenimentele de duminică au relansat îngrijorarea cu privire la instabilitatea din Caucazul de Sud, zonă ce serveşte drept coridor pentru conductele de ţiţei şi gaz către pieţele mondiale, scriu Reuters, AFP şi DPA.

Niciuna dintre părţi nu a publicat un bilanţ detaliat, dar ambele au raportat decese în rândul militarilor şi civililor. Potrivit părţii armene, o femeie şi un copil au fost ucişi.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării azer a declarat pentru AFP că Baku a cucerit o jumătate de duzină de sate aflate sub control armean în timpul ciocnirilor.

„Anunţăm oficial că armata azeră nu ia în vizor populaţia civilă, obiectele civile şi infrastructura civilă. Spre deosebire de ţara-ocupantă  Armenia, Azerbaidjanul respectă cerinţele prevederilor dreptului internaţional umanitar, inclusiv ale Convenţiilor de la Geneva, în timpul operaţiunilor militare. Armata armeană îşi aşează în mod deliberat punctele de tragere în interiorul şi în apropierea aşezărilor populate. Armata azeră solicită populaţiei civile din teritoriile ocupate să stea departe de obiectele militare”, se spune în declaraţia Ambasadei Azerbaidjanului.

Armenia a declarat legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea disputată Nagorno-Karabah cu Azerbaidjanul, a anunţat duminică premierul armean Nikol Pashinyan, scrie Agerpres.

Cele două ţări din Caucaz au o dispută de lungă durată asupra Nagorno-Karabah, regiune aflată pe teritoriul azer, dar populată majoritar de etnici armeni. Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre ele, notează Agerpres.

Conflictul a cauzat îngrijorarea Occidentului inclusiv pentru că ar putea spori instabilitatea în Caucazul de Sud, zonă ce serveşte drept coridor pentru conductele de ţiţei şi gaz către pieţele mondiale.

Comentarii