Ştiri

Sursa imaginii: adevarul.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Internaţional

10 Iul. 2020 / 13:19

Noi focare de Coronavirus în România

România înregistrează cele mai grave cifre de la izbucnirea pandemiei. Apar noi focare inclusiv în spitale. Premierul Ludovic Orban a cerut mobilizarea generală în toate ministerele implicate în lupta împotriva COVID-19, relatează Moldova 1.

„Fără menajamente, fără milă faţă de cei care încalcă legea şi regulile de protecţie sanitară. Toate instituţiile cu atribuţii de control trebuie să fie mobilizate în teren şi să controleze peste tot unde trebuie respectate regulile”, a declarat premierul României.

Totodată, aseară Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind carantina şi izolarea, care nu vor mai fi obligatorii pentru toată lumea, iar cei care sunt doar suspecţi sau nu au simptome vor rămâne acasă, nu în spital, pe o periodă limitată. Pacienţii vor putea refuza tratamentul şi vor putea contesta în instanţă orice măsură de prevenire.

Până în prezent, în România au fost confirmate peste 30.700 de cazuri şi mai mult de 1.800 de decese.

Iar în Ucraina media zilnică a îmbolnăvirilor din ultima săptămână a depăşit 800 de infectări. Astfel, bilanţul trece de 52 de mii, iar cel al deceselor de 1300.

Comentarii