Loading
ro en ru
Internaţional
03 Iulie 2012 | 09:45
Notre-Dame, cel mai vizitat obiectiv turistic francez
Catedrala Notre-Dame din Paris, bazilica Sacré-Coeur şi Muzeul Luvru ocupă primele trei poziţii într-un top al celor mai vizitate obiective culturale din Paris în 2011, scrie Mediafax.
Potrivit Oficiului pentru Turism din capitala Franţei, din cele 64 de situri şi monumente, 13 au primit peste un milion de vizitatori fiecare.

Reprezentanții instituției au declarat că numărul de vizitatori pentru cele 13 situri reprezintă 82,5 la sută din numărul total de turişti
.
Catedrala Notre-Dame din Paris s-a menţinut în top, cu 13,6 milioane de vizitatori, bazilica Sacré-Coeur ocupă locul al doilea, cu 10,5 milioane de vizitatori, iar Muzeul Luvru se află pe locul al treilea, cu 8,9 milioane de vizitatori.

Pe locurile următoare s-au clasat Turnul Eiffel (7,1 milioane de vizitatori), Centrul Pompidou (3,6 milioane de vizitatori) şi Muzeul Orsay (3,1 milioane de vizitatori).

Vizitele la muzee şi monumente - primul obiectiv de sejur la Paris pentru 65% dintre turişti - au generat, în 2011, peste 72,6 milioane de bilete vândute, reprezentând o creştere cu 2,5 la sută.

Autorii studiului au precizat că americanii şi britanicii se află în frunte, urmaţi la mică distanţă de vizitatorii brazilieni, ruşii şi chinezii au intrat şi ei în palmaresul intrărilor la marile muzee.
 
Comentarii:
Ştiri
Promo
Moldova 1
Este o femeie puternică, conduce propria afacere de circa 18 ani, spune că a moştenit spiritul de antreprenor de la mătuşa sa, care avea propria crâşmă. Deviza ei în viaţă este „Ştiu, pot, vreau” şi o transpune în realitate. Cine este personajul, aflaţi din emisiunea „Un sfert de vorbă cu Ilona Spătaru” Angela Chelaru a luat premiul mare la concursul „Marca comerială a anului” câţiva ani consecutiv. Mai mult, secretele reuşitei sale le împărtăşeşte şi generaţiei tinere, este lector universitar la facultatea Ştiinţe Economice a Universităţii de Stat.
Moldova 1
Integrarea europeană a R. Moldova nu ar trebui sa fie afectată de o eventuală schimbare a puterii la Chişinău. Declaraţia aparţine ministrului Estoniei de externe, Urmas Paet, şi a fost făcută la întâlnirea cu un grup de ziarişti din R. Moldova, la care a participat şi Ludmila Barbă, autorul proiectului televizat „Vectorul European”.
mai multe emisiuni: TV | Radio
Curs BNM
Abonare la Știri
Live Stream
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam